Skip to main content

Trei membri ai CA al SRTv solicită demiterea directorului Ştirilor TVR şi a şefului TVR 1

 
TVR
TVR

TVRTrei membri ai CA al SRTv, Andrei Muraru, Radu Carp şi Romina Surugiu, solicită demiterea directorului Ştirilor TVR, Claudiu Lukacsi, şi a celui al TVR 1, Gabriel Gherghescu, din cauză că aceştia nu ar fi respectat interesul public în prezentarea unor evenimente din campania electorală, scrie Mediafax.

Publicitate

Într-un punct de vedere comun, remis marţi agenţiei Mediafax, Andrei Muraru, Radu Carp şi Romina Surugiu, membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), solicită public demiterea din funcţiile de coordonator cu atribuţii de director a lui Claudiu Lukacsi (Direcţia Ştiri) şi a lui Gabriel Gherghescu (canalul TVR 1), "din motive legate de nerespectarea interesului public în prezentarea evenimentelor publice din perioada campaniei electorale".

"Reamintim faptul că televiziunea publică a fost singura televiziune care nu a prezentat manifestaţiile publice de vineri, 14 noiembrie, şi care a deturnat în scopuri electorale formatul unei emisiuni informative, «Viaţa satului»", au spus Andrei Muraru, Radu Carp şi Romina Surugiu.

Radu Carp este membru titular în CA al TVR din partea PDL, Romina Surugiu, din partea Administraţiei Prezidenţiale, iar Andrei Muraru, din partea PNL.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus