Skip to main content

Nici etica, nici ameninţările nu vor împiedica mass-media să examineze e-mailurile Sony Pictures

 
Mail
Mail

Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Publicitate

Nici argumentele de ordin etic, nici ameninţarea cu acţionarea în justiţie nu vor împiedica presa americană să continue să exploreze e-mailurile piratate de pe serverele Sony Pictures, mai ales că unele dintre acestea sunt deosebit de stânjenitoare pentru studioul hollywoodian, scrie Mediafax.

Redactorii-şefi ai câtorva mari publicaţii americane au reafirmat luni că datoria lor este de a informa publicul despre acele e-mailuri confidenţiale, făcute publice în urma unui vast atac cibernetic comis asupra studiourilor Sony.

"Am fost foarte clari: am utilizat documente făcute publice de către alţii", a declarat Dean Baquet, de la The New York Times. "Nu am face un serviciu cititorilor dacă am spune că acele documente nu sunt interesante. Dar principala problemă, asupra căreia ne concentrăm, este aceasta: «Merită oare aceste documente să apară într-un articol?»", a continuat el.

Totuşi, Dean Baquet consideră că documentele şi e-mailurile piratate de la Sony Pictures nu au o valoare la fel de mare precum cele din WikiLeaks din 2006, care au fost prezentate pe larg în acelaşi cotidian american.

La rândul său, blogul Gawker, specializat în informaţii despre celebrităţi şi companii din mass-media, intenţionează să îşi continue acoperirea agresivă din punct de vedere metiatic a acestui scandal, dezvăluind "documente deosebit de interesante", care oferă cititorilor rara posibilitate de a descoperi schimburile interne de corespondenţă în cadrul unei mari companii multinaţionale.

"Vom continua să acoperim acest subiect, care interesează în mod clar opinia publică", a explicat directorul Gawker, Heather Dietrick.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus