Skip to main content

Peste 20 de jurnalişti şi şefi din media, arestaţi în Turcia, sub acuzaţia de terorism

 
Proteste Turcia_capturza Al Jazeera
Proteste Turcia_capturza Al Jazeera

Proteste Turcia_capturza Al Jazeera

Publicitate

Poliţia din Turcia a arestat duminică mai mulţi jurnalişti cu experienţă, directori din zona  de media şi un scenarist care scrie pentru un post de televiziune, sub acuzaţii de terorism, anunţă CNN.

Cei arestaţi sunt persoane a căror imagine este asociată cu mişcare religioasă Gulen, ai cărei adepţi au o reţea activă de şcoli şi diverse afaceri. Guvernul acuză mişcarea că s-ar fi infiltrat în zona poliţiei şi în justiţie.

Printre cei reţinuţi se numără şi redactorul-şef al Zaman, cel mai mare ziar din ţară, mai menţionează sursa citată.

„Se iau măsuri care vizează ziare, televiziuni şi canale media pentru a le închide gura celor care critică. Se dau legi, toată lumea e suspectă, iar pasul următor este suspendarea Parlamentului, pentru că libertatea de expresie se bazează pe doi piloni. Unul este presa, celălalt e Parlamentul”, a spus Ekrem Dumanli, redactor-şef al ziarului „Zaman”, potrivit Digi24.

Poliţia, care a făcut arestările ieri dimineaţă, a fost întâmpinată de zeci de protestatari care strigau „o presă liberă nu poate fi redusă la tăcere”.

În ultimul an, guvernul turc a dus o campanie împotriva liderului spiritual Fethullah Gulen, care trăieşte în exil în munţii Pocono din Pennsylvania.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus