Skip to main content

Antena 3, amendată după sesizarea preşedintelui Iohannis: "au încercat să lege numele şi imaginea mea de pretinse ilegalităţi, fără vreo dovadă"

 
Alina Petrescu, esential, Antena 3
Alina Petrescu, esential, Antena 3

Alina Petrescu, esential, Antena 3Antena 3 a fost sancţionată de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru mai multe declaraţii făcute de invitaţi şi moderator emisiunea Esenţial, din 13 noiembrie, privind modul în care ar fi fost finanţată campania lui Klaus Iohannis pentru alegerile prezidenţiale.

Publicitate

Postul de ştiri a fost amendat în şedinţa de astăzi cu 10.000 de lei, la propunerea Monicăi Gubernat, membru CNA. Emisiunea sancţionată este moderată de Alina Petrescu.

Propunerea de sancţionare a primit şase voturi "pentru" şi două împotrivă (Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea).

La vot a mai fost supusă şi propunerea lui Florin Gabrea, de 20.000 de lei amendă, dar aceasta nu a primit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.

Precizăm că şeful statului a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului faptul că posturile Antena 3 şi România TV au difuzat pe 13 noiembrie emisiuni în care s-a vorbit despre modul în care ar fi fost finanţată campania sa la alegerile prezidenţiale, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Iohannis acuză cele două televiziuni că au încercat să „lege numele şi imaginea mea de personaje dubioase, de pretinse ilegalităţi, fără vreo dovadă”.

Cum s-a apărat Antena 3

Mirela Bomboe, reprezentantul grupului Intact, la CNA:

"Domnul Iohannis a fost mereu invitat să-şi exprime un punct de vedere. La un moment dat, chiar prezentatoarea spune că aştepată un punct de vedere din partea domnului Iohannis. În plus, dumnealui nu a dezminţit niciodata aceste informatii".

Ce au spus membrii Consiliului

Viorel Vasile Buda, vicepreşedinte CNA: "Opiniile trebuie argumentate, iar faptele trebuie dovedite. Sunt acuzatii grave, este o opinie sau o fapta? Trebuieb argumentată sau dovedita?" - a întrebat-o pe reprezentanta postuluiAntena 3

Bomboe: "Este o declaraţie politica, despre modul în care domnul Iohannis îşi finanţa campania, de aici s-a plecat."

LEGISLAŢIE. Articolul invocat de Monica Gubernat, membru CNA, când a propus sancţiunea pentru Antena 3:

ART. 67, din Codul audiovizualului
În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Se ştie bine pe cine susţine postul A-3 dar dacă acest post mai este în funcţiune trebuie să se alinieze la politica de nealiniere la nciun mogul la niciun partid şi să dea ştirile cele mai reale:Speacheri de la acest post dacă nu se pot adapta lacest sistem de lucru cred că este bine a se lăsa de meserie.
  • Adica domnul Florin Gabrea a propus o amenda de 20.000 de lei dar a votat impotriva celei de 10.000? Haios caracter!

Trimite un comentariu

sus