Skip to main content
LIVE: OBAE ca un duş rece. Jurnalistul Rareş Năstase, de la România, te iubesc, îşi lansează prima lui carte. Toate detaliile şi nu numai

DECIZIE. Şedinţele CNA vor fi difuzate online, de la 1 aprilie

 
CNA
CNA

Foto: Paginademedia.ro
Foto: Paginademedia.ro

Publicitate

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au votat introducerea în Regulamentul de Ordine şi Funcţionare (ROF) a instituţiei introducerea unui articol ce va permite difuzarea live, pe site-ul instituţiei, a şedinţelor publice pe care consiliul le desfăşoară.

Acest lucru se va face de la 1 aprilie, au deci membrii CNA, întrucât trebuie stabilite mai multe detalii de ordin tehnic.

Propunerea, venită din partea lui Valentin Jucan, membru CNA (cel care a transmis de câteva ori din propria iniţiativă şedinţele) a întrunit şapte voturi pentru, din cei opt membri prezenţi. Este vorba despre Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turoş, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu.

Radu Călin Cristea s-a declarat împotriva transmiterii live a şedinţelor.

Discuţia pe acest subiect a început  după ce Valentin Jucan a decis să reia, din propria iniţiativă, transmisia live a şedinţelor CNA.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Andreea Andreea
    Aceasta este o gluma anticipata pentru data de 1 aprilie?
  • Marian Marian
    Nu se poate de pe 2?

Trimite un comentariu

sus