Skip to main content

FOTO. Au început filmările pentru sezonul al doilea „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”

 
hells kitchen (3)
hells kitchen (3)

hells kitchen (3)

Publicitate

Cei trei juraţi, chef Sorin Bontea, chef Florin Dumitrescu şi chef Cătălin Scărlătescu au început filmările pentru cel de-al doilea sezon al show-ului ”Hell’s Kitchen”, care va debuta la Antena 1 în această primăvară.

Cei 20 de concurenţi au făcut deja cunoştinţă cu bucătăria şi casa “Hell’s Kitchen” şi se pregătesc pentru probele show-ulu.

Sorin Bontea: „Suntem în căutarea următorului chef care să poată conduce o bucătărie într-un restaurant adevărat, care să poată concepe un meniu şi care să ne devină coleg. Sezonul acesta veţi vedea concurenţi foarte talentaţi şi pricepuţi la gătit, aşa că, din câte am apucat până acum să văd, lupta se anunţă a fi una foarte strânsă.”

La rândul lui, Cătălin Scărlătescu mărturiseşte că este cu ochii în patru pe cei care au intrat în bucătăria “Hell’s Kitchen”: „Caut atenţie pentru detalii, talent, dorinţa de perfecţiune în farfurie şi gust desăvârşit, ambiţia de a fi cel mai bun. Îmi doresc să fiu uimit. Vreau să văd bucătari hotărâţi, care să facă faţă noilor probe cu care venim în acest sezon, pentru că telespectatorii trebuie să ştie că etapele concursului vor fi cu adevărat spectaculoase.”

Florin Dumitrescu: „Veţi vedea meniuri noi, seri tematice, întreceri strânse. Aici se nasc adevăraţii chefi, aşa că misiunea noastră, a juraţilor, este, încă o dată, aceea de a le forţa limitele şi de a-i face pe concurenţi să devină cea mai bună variantă a lor. Sper ca la final câştigătorul să fie cel puţin la fel de talentat, original şi muncitor ca Tavi, câştigătorul primului sezon, care şi-a început deja activitatea de chef alături de mine”, a încheiat acesta.

hells kitchen (8)
Copyright - Gabriela Arsene

hells kitchen (7)
Copyright - Gabriela Arsene

hells kitchen (6)
Copyright - Gabriela Arsene

hells kitchen (5)
Copyright - Gabriela Arsene

hells kitchen (1)
Copyright - Gabriela Arsene

hells kitchen (4) hells kitchen (2)

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bogdan Bogdan
    O emisiune vai de capu ei, nu se compara cu MAsterchef
  • crìs crìs
    Sunt celebru... va incepe pe la jumatatea lui februarie. Ferma va fi si ea
  • Mihai Mihai
    Nu stiu de ce se leaga lumea de faptul ca luau bataie de la Pro. Chiar si asa ei au facut profit: au incasat din publicitate mai mult decat i-au costat producerea show-lui. Se pare ca merita efortul de a produce inca o editie chiar daca vor fi pe locul doi.
  • alex alex
    Sezonul trecut de masterchef adica cel din toamana a fost cel mai lung de cand se difuzeaza la noi . In loc de 12-14 episoade cat au avut editiile anterioare acesta din urma a avut 25 de episoade
  • Florin Florin
    @ Alex : nu au ce sa filmeze. formatul emisiunii nu permite filmari cu zile inainte. printre altele publicul voteaza cine este concurentul care va indeplini proba a doua zi. cel mult puteau filma promo-uri, dar ele nu se vad pe tv. Emisiunea a fost anuntata la inceputul acestui an, ceea ce inseamna ca in februarie ar fi trebuit sa inceapa cel mai tarziu. Incepe asa fara nicio reclama, fara sa fie anuntata vreo vedeta?
  • Elga Elga
    Hai, mile, incepe cu laudele :))

    Si eu tind sa cred ca doar un sezon pe an vom avea din MasterChef.
    Totusi, au fost destul de multe editii - au inceput din septembrie pana-n decembrie, tot cate 2 pe saptamana.
  • alex alex
    Ce sa afle , aia sunt in Africa filmeaza .
  • Florin Florin
    off topic : eu sunt curios ce se intampla cu Sunt un celebru. paginademedia a auzit ceva? cand il mai lanseaza daca din primavara incepe Ferma celebritatilor?
  • Florin Florin
    Nu va grabiti sa il puneti la esec. Stiu ce fac astia sau stiu ce incearca sa faca. Este clar ca vor schimba si putin formatul si probabil vor fi mai putine tipete si fara Masterchef poate chiar scot un hit, desi e greu. Ar trebui ca Vine Cheful sa fie slab de tot.
  • Giany Giany
    Sa inceapa "batalia", zic, dar unde sunt competitorii?
  • andrei andrei
    :))) imi fac impresia ca Mona e un pic masochista :))))
  • iulia1 iulia1
    Iar vor lua bataie. Dar acum se vor bate direct cu Kitchen Nightmares -Vine Cheful.
  • geo geo
    Dupa primul sezon, de "succese" in audiente, s-au si grabit sa inceapa filmarile la al doilea, in speranta ca le vor lua fata celor de la Master Chef care, se pare, au un singur sezon, pe an...sau ne inselam?

Trimite un comentariu

sus