Kantar Media rămâne măsurătorul audienţelor TV. Decizia a fost luată, astăzi, de Comisia de licitaţie, în cadrul unei întâlniri, care a avut loc la sediul CNA.
La licitaţie s-au mai înscris companiile MediaResearch (din Cehia) şi Nielsen, prezente sub forma unui joint venture.
Din Comisia de licitaţie au făcut parte cinci membri CNA, cinci reprezentanţi ai posturilor TV şi cinci ai agenţiilor de publicitate.
Kantar Media se ocupă de măsurarea audienţelor din 2012, când a luat locul GfK. Valoarea contractului semnat la momentul respectiv a fost de 10,5 milioane de euro, după cum paginademedia.ro a scris, AICI.
Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, preţul de măsurare pentru noul contract este comparabil cu suma precedentă.
Lucia Antal, preşedintele Asociaţiei Române de Măsurare a Audienţelor, a declarat:
- „Noi am trimis iniţial invitaţia către patru companii: Media Research, Nielsen, GfK şi Kantar Media. (...) Dintre cele 4 companii care au primit scrisori, una dintre ele ne-a anunţat că după o analiză internă a decis să nu participe, respectiv GfK, iar la data de 1 septembrie, conform calendarului, au depus oferte, la CNA, Kantar Media, iar din partea celorlalte două companii a venit o singură ofertă, pentru că între timp cele două companii au făcut un joint venture. Am avut două oferte, Kantar Media şi joint venture-ul Nielsen- MediaResarsch.”
- „Sistemul (de măsurare - n.r.) este identic. Numărul de gospodării va rămâne la celaşi. Deocamdată piaţa de publicitate nu permite upgradări majore. Deocamdată rămânem la aceleaşi specificaţii tehnice din contractul anterior.”
- „Avem peste 1.300 de gospodării instalate pentru că trebuie raportate 1.200 de gospodării zilnic. Măsurare absolut toate canalele TV.”
- „Pe de altă parte, în caietul de sarcini am introdus absolut toate lucrurile şi am cerut cotaţie de preţ, chiar dacă nu le-am achiziţionat. Dacă cumva vom simţi că existe o schimbare semnificativă ca urmare a cercetării de calibrare, noi vom putea achiziţiona de la furnizorul nostru de audienţe.”
- „Va fi un panel nou. Aşa este conform legii. Nu va fi panelul actual. Toate gospodăriile vor trebui schimbate. Această decizie a fost luată şi datorită faptului că trebuia să acordăm şanse egale tuturor participanţilor la licitaţie. Noul panel trebuie să fie gata la 1 ianuarie 2016.”
- „Toate televiziunile sunt măsurate, dar numai cele care plătesc acest serviciu sunt raportate.”
Despre Kantar Media:
Kantar Media – este fostul TNS. Compania TNS a fost cumpărată de divizia de cercetarea a grupului mondial de comunicare WPP şi rebranduită la începutul lui 2011 în Kantar Media.
Lucia Antal, preşedinte ARMA anunţă câştigătorul licitaţiei:
Lucia Antal, despre numărul de peoplemetere
Lucia Antal, despre poibilităţile sistemului
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
La panel se mai poate discuta doar ca marime si sa se tina cont in timp real de schimbarile de pe partea de distributie cablu si digital....