Skip to main content

RAPORT. Grecii au plătit pentru Kiss FM, Magic FM şi Rock FM peste şase milioane de euro. Prima TV, evaluată de peste 10 milioane de euro. Burci a plătit parţial.

 
burci-qmagazine
burci-qmagazine

burci-qmagazine

Publicitate

RAPORT FINANCIAR. Afacerile de media din România ale ProSiebenSat 1, Prima TV, Kiss TV şi radiourile Kiss FM, Magic, One FM şi Rock FM, pe care compania le-a vândut în urmă cu mai bine de un an au valorat, împreună, 16,3 milioane de euro, potrivit datelor din rapoartele financiare ale companiei.

Compania grecească Antenna Group a plătit peste şase milioane de euro pentru posturile de radio, după cum precizează documentul. Dacă în cazul Kiss FM raportul arată că a fost achitată suma, situaţia a fost diferită în cazul Prima TV, post cumpărat de Cristian Burci. Staţia TV a fost evaluată la 10 milioane de euro, dar suma nu a fost plătită integral, cele două părţi ajungând la o înţelegere de tip "Earn Out Payment".

Detalii, în continuare:

Vânzarea completă a Prima TV, anunţată în decembrie 2013, s-a finalizat în aprilie 2014. Postul de televiziune, achiziţionat de omul de afaceri Cristian Burci avea, la momentul respectiv, o valoare de piaţă de 10,2 milioane de euro, însă suma nu a fost plătită integral de Burci. Potrivit rapoartelor financiare, cele două părţi au încheiat o înţelegere de tip „Earn Out Payment”, se menţionează în raport, fără a se preciza însă suma exactă.

„Earn Out Payment” apare atunci când există o diferenţă între cât este dispus să plătească un cumpărător şi preţul cerut de companie. Diferenţa dintre preţul cerut şi cel oferit poate fi plătită într-o perioadă de timp după încheierea deal-ului, în anumite condiţii, ce ar putea ţine şi de profitabilitatea companiei.

Pe de altă parte, Kiss TV şi posturile de radio Kiss FM, Magic FM, One FM şi Rock FM au fost vândute într-o tranzacţie care s-a finalizat complet în august 2014, către grupul grec Antenna Group. Preţul posturilor a fost de 6,1 milioane de euro, iar plata a fost făcută la finalizarea tranzacţiei, se menţionează în documentul companiei nemţeşti.

Cristian Burci a redevenit proprietarul Prima TV la opt ani după ce a vândut postul de televiziune. Contractul cu ProSieben.Sat a fost semnat pe 19 decembrie 2013, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Cristian Burci mai deţine pe piaţa din România ziarele Adevărul şi Click!(trustul Adevărul Holding).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iata si solutia - daca vrei sa asculti si alte posturi
    http://pentruprieteni.com/software/33-o-aplicatie-excelenta-pentru-radio-online-great-little-radio-player
  • Si atunci radiourile de la Pro cat au costat, daca "licitatia" a pornit de la 2 milioane de euro?

Trimite un comentariu

sus