"Societatea e tot mai mult dispersată de aceste mesaje pe care le primeşte zilnic, mesaje mincinoase de la Antena 3 şi de la Ghiţă TV. Nu se poate, CNA ar fi trebuit să pună capăt acestui mod de jurnalism", a spus fostul preşedinte Traian Băsescu, la prima sa apariţie televizată de la încheierea mandatului.
Traian Băsescu a declarat, ieri, la TVR, că României îi lipsesc două instituţii, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea fiind penibil şi o marionetă, în timp ce CNA ar fi trebuit să stopeze mesajele mincinoase de la Antena 3 şi Ghiţă TV, relatează Mediafax.
Fostul şef al statului a fost invitat, aseară, în emisiunea "Vorbeşte liber!", realizată de Sorin Avram la TVR 1. Programul a fost difuzat începând cu ora 21.00.
Întrebat de Ordonanţa privind migraţia politică, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, la TVR1, că este "o chestiune a justiţiei", întrucât ordonanţa lui Victor Ponta a fost declarată neconstituţională, dar, pe de altă parte, primarii "au migrat într-un mediu legal".
Fostul preşedinte a precizat că au existat multe ordonanţe neconstituţionale, pentru că Victor Ciorbea are "datorii la bănci, vrea să rămână acolo cu orice preţ şi atunci nu-şi face treaba".
Pe lângă Avocatul Poporului, Traian Băsescu a spus că o altă instituţie care lipseşte este CNA, în condiţiile în care unele televiziuni promovează "vrajbă şi minciună".
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
"Cainele" se apara mereu cand este "atacat"
Puscarie te asteapta Basaule.