DECLARAŢII LA ÎNCEPUT DE MANDAT. Candidatul din partea Camei Deputaţilor pentru calitatea de membru titular al CNA, Radu Herjeu, a susţinut, astăzi, la audierea în comisiile pentru cultură ale Parlamentului, că a opri manipularea în televiziune este ca şi cum ai spune să se dea "o lege prin care să nu mai plouă niciodată în România", relatează Mediafax.
"Eu cred că CNA are la dispoziţiile necesare pentru a crea un mediu decent şi curat în mass-media vizuală. Cât despre manipulare, nu cred că aceasta se poate face fără a interfera cu politica editorială a postului, lucru pe care ştim că legea nu îl permite, pentru că, sincer, noi toţi manipulăm. Vrem, nu vrem, în fiecare interacţiune pe care o avem cu cineva, manipulăm. A opri manipularea în televiziune este ca şi cum ai spune să se dea o lege prin care să nu mai plouă niciodată în România. Nu se poate. Manipularea prin mijloacele cu foarte mare impact la public este câteodată atât de subtilă, încât nicio lege nu ar putea-o şi nicio lege nu ar putea să o oprească", a afirmat Herjeu.
Totuşi, el a spus că mijloace normative pe care le are CNA sunt suficiente pentru a apăra interesul public împotriva manipulărilor în masă, mai scrie Mediafax.
Candidatul a arătat că unul dintre lucrurile pe care şi le-a propus să îl facă în CNA, dacă va primi votul Parlamentului, va fi să strângă legătura cu societatea civilă.
"Există o prevedere potrivit căreia CNA poată educa societatea civilă privind efectele pe care mass-media le poate avea. Eu aş vrea să trec de lucrul acesta, să trec dincolo de această funcţie de reglementare, de a da sancţiuni, de a arăta cu degetul, la cea de a educa pe cei care sunt beneficiarii şi victimele manipulării prin mass-media. În acest moment nu manipularea este cea mai mare problemă în mass-media românească", a arătat Radu Herjeu.
Întrebat care este cea mai mare problemă în mass-media românească, acesta a răspuns: "Lipsa de educaţie, de bun simţ şi de decenţă".
Chestionat de deputatul Mădălin Voicu dacă împărtăşeşte ideea că jurnaliştii ar trebui amendaţi de CNA pentru greşelile gramaticale pe care le fac, Herjeu a declarat că îi este teamă de faptul că sancţiunile ar fi atât de multe, încât CNA nu ar putea să se ocupe cu altceva şi că ar fi discuţii interminabile în legătură cu topica unei fraze.
"Libertatea la opinie nu poată fi îngrădită în nici un fel, nici de CNA, nici de alte organisme legale, dar cred că este responsabilitatea jurnaliştilor de a-şi trasa propriile limite, de a avea o viziune pe termen lung asupra societătii în care trăiesc şi nu asupra bucăţicii lui, pe care o are de gestionat. Eu cred că problema, în acest moment, în România, este neasumarea responsabilităţii de către cei care au o influenţă, de multe ori, mult mai mare decât îşi închipuie", a mai spus Herjeu.
El a menţionat că lucrează în audio-vizual din 1993 şi că acest lucru reprezintă un avantaj faţă de mulţi alţi membri ai CNA, care a privit această instituţie doar din perspectiva unui telespectator.
Radu Herjeu a primit, astazi, în unanimitate, votul favorabil al comisiilor reunite pentru cultură ale Parlamentului.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
dar dacă s-ar tripla amenzile de două ori, cum ar fi?