Deputatul Sebastian Ghiţă a fost adus cu mandat, astăzi, la DNA Ploieşti, el fiind suspect în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta, scrie Mediafax.
Omul de afaceri Sebastian Ghiţă controlează postul de ştiri România TV.
Procurorii DNA au făcut 14 percheziţii, în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile mai multor societăţi comerciale, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi la locuinţa acestora, într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor UE. Iulian Herţanu a fost adus, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiat, mai relatează agenţia Mediafax.
Iulian Herţanu a fost adus la DNA Ploieşti în jurul orei 11.30, cu o dubă a Jandarmeriei, nefăcând nicio declaraţie jurnaliştilor aflaţi acolo.
De asemenea, anchetatorii au descărcat la sediul DNA Ploieşti şi mai multe documente şi calculatoare ridicate în urma percheziţiilor făcute marţi dimineaţă în acest dosar, mai scrie Mediafax.
În momentul de faţă, oamenii legii îi audiază pe Iulian Herţanu, fostul consilier judeţean în CJ Prahova Mihai Coman, precum şi o altă persoană suspectată în acest dosar.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii