Skip to main content

CNA a dat aviz favorabil propunerii de modificare a unui articol din Legea Audiovizualului care ar permite demiterea preşedintelui instituţiei

 
CNA
CNA

Proiectul de modificare a articolului 20 din Legea Audiovizualului, care va permite demiterea preşedintelui instituţiei, a ajuns în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului care a dat aviz favorabil, dar cu anumite observaţii. De menţionat că avizul Consiliul Naţional al Audiovizualului are rol consultativ.

Publicitate

Mai exact, articolul 20 menţionează că preşedintele instituţiei poate fi demis de către parlament prin respingerea raportului de activitate al instituţiei (aşa cum se întâmplă şi în cazul TVR). Acelaşi articol mai menţionează că în locul preşedintelui demis poate fi ales un altul care să ducă până la sfârşit mandatul de şase ani al fostului preşedinte.

Proiectul de modificare a fost trimis încă de duminică de către Parlament, cu menţiunea că necesită un răspuns de urgenţă. Angajaţii CNA au aflat chiar în timpul şedinţei de astăzi că proiectul de modificare a ajuns în instituţie. Deşi şedinţa era la jumătate, iar ordinea de zi fusese votată, după o şedinţă informală, membrii CNA au decis să introducă şi acest punct pe ordinea de zi, la propunerea lui Valentin Jucan, membru CNA.

Cum arată articolul 20 în noua variantă propusă:

 Art 20 (1) În cadrul activităţii de control parlamentar, exercitată în temeiul art 10 alineat 1 din prezenta lege, activitatea Consiliului este analizată de către Parlament prin dezbaterea raportului anual, care va fi depus, împreună cu execuţia bugetară, până la data de 15 aprilie a anului următor.

(2) Raportul anual de activitate şi execuţia bugetară sunt dezbătute, în şedinţe comune, de comisiile pentru cultură şi media, respectiv, de comisiile pentru buget, finanţe ale Senatului şi Camerei deputaţilor.

(3) Raportul comun al comisiilor pentru cultură şi media asupra raportului anual de activitate a Consiliului include avizul comun al comisiilor pentru buget, finanţe în ceea ce priveşte execuţia bugetară şi este supus dezbaterii şi aprobării celor două Camere reunite.

(4) Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate atrage de drept demiterea din funcţie a preşedintelui consiliului.

(5) În situaţia prevăzută la alineat (4), Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte, cu respectarea prevederilor art 14 alineat (1) din lege.

(6) Fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului.

(7) Comisiile pentru cultură şi media ale celor două Camere ale Parlamentului au dreptul să solicite Consiliului, ori de câte ori consideră necesar, rapoarte specifice

După scurte discuţii pe acest subiect, Viorel Vasile Buda şi Valentin Jucan au venit şi cu obiecţii.

Viorel Vasile Buda a propus eliminarea unui punct din propunerea de modificare a art 20 din Legea Audiovizualului, mai exact, cel care se referă la faptul că preşedintele demis nu mai poate fi reales în timpul mandatului de membru de şase ani. Viorel Vasile Buda - „Opinia mea este că acest articolul  nu aduce niciun fel de îmbunătăţiri, ba, mai mult, îngrădeşte ceea ce se prevede la art 14, că membrii sunt numiţi de Parlament. Mise pare că nu putem să decădem noi dreptul unei persoane de alege şi de a fi ales.”

Pe de altă parte, Valentin Jucan a considerat că un alt punct de la art 20 ar putea intra în contradicţie cu articolul care spune că preşedintele are un mandat de şase ani. „Pentru concordanţa actului normativ cu reglementările privind durata mandatului preşedintelui, vă propunem modificarea art 14, alineat 1 din legea audiovizualului în sensul că mandatul de preşedinte al consiliului se exercită pe perioada mandatului de membru. În situaţia în care un membru al consiliului este ales preşedinte după exercitarea, de exemplu, a 2 ani de mandat se observă imposibilitatea aplicării articolului 14 în forma actuală, respectivul mandat neputând avea un termen de şase ani.”, a explicat Valentin Jucan.

Atât propunerea de modificare cât şi cele două obiecţii venite din partea membrilor CNA au fost votate cu unanimitatea celor prezenţi: Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus