Skip to main content

Continuarea scandalului Top Gear: James May, de la automobile la emisiuni de gătit

 
James May, Top Gear
James May, Top Gear

James May, coprezentator al emisiunii Top Gear în ultimii 12 ani, alături de Jeremy Clarkson şi Richard Hammond, s-ar putea îndrepta către emisiunile de gătit, după suspendarea show-ului de către postul BBC. El a postat recent pe Youtube o înregistrare în care le arată fanilor cum să gătească plăcintă "Shepherd's pie", scrie Mediafax, care citează Daily Mail.

Publicitate

Potrivit sursei citate, James May a anunţat că va crea o serie de înregistrări pentru Youtube, sub titulatura "JM's Unemployed Tube mini serie", în care îşi va documenta viaţa de zi cu zi.

Într-o primă astfel de înregistrare, James May, în vârstă de 52 de ani, le demonstra fanilor că se poate juca pe telefon, chiar dacă este mahmur, iar acum prezintă cum se găteşte renumita plăcintă.

https://www.youtube.com/watch?v=1rpHfeN7GEw

De asemenea, James May postează des pe canalul său de Twitter, unde are 2,17 milioane de fani, folosing hashtag-ul "StillUnemployed/Încă şomer".

CONTEXT. La sfârşitul lunii martie, radiodifuzorul public britanic (BBC) a anunţat că va renunţa la colaborarea cu Jeremy Clarkson, starul show-ului "Top Gear", care a fost suspendat pe 10 martie, ca urmare a unei dispute violente a acestuia cu un producător.

Deşi, iniţial, nu se ştia ce se va întâmpla cu ceilalţi doi prezentatori, James May şi Richard Hammond, se pare că aceştia s-au declarat solidari cu fostul lor coleg şi nu şi-au mai reînnoit contractele cu BBC.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus