DNA a decis să extindă urmărirea penală în cazul Laurei Georgescu, preşedintele CNA. Aceasta a fost chemată la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă noile acuzaţii. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul DNA, procurorii au decis să extindă urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată sau instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (17 acte materiale).
„Suspecta Laura Georgescu a fost cea care a instigat, în perioada 2013 - 2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului C.N.A. şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a şapte posturi de televiziune”, se arată în comunicatul DNA.
Din comunicatul DNA:
- În perioada respectivă, preşedinta C.N.A. Laura Georgescu a impus mai multor funcţionari din cadrul instituţiei pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conţin date nereale, iar ulterior a susţinut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancţionarea, cu amendă, a celor şapte posturi TV, unele dintre acestea fiind sancţionate de mai multe ori.
- În concret, modalitatea de lucru în cazul acestor sesizări false era bine pusă la punct, iar pentru a se crea aparenţa de legalitate în privinţa acestor sesizări, parte dintre ele au fost lucrate într-un fişier „word” care păstra coordonatele formularului de sesizare on line, existent pe site-ul CNA.
- Pornind de la un asemenea formular, angajaţi ai CNA fie au completat respectivele sesizări cu date nereale, la instigarea suspectei Laura Georgescu, fie au participat indirect, înregistrând o dată calendaristică modificată, nereală sau au permis ca sesizările să fie realizate de pe calculatoarele lor.
- Trebuie subliniat că, după redactare, aceste sesizări cu date nereale erau printate şi înregistrate ca şi cum ar fi fost preluate de pe mail-ul instituţiei, deşi acestea, în mod evident nu erau transmise pe mail, însă reprezenta modalitatea prin care Laura Georgescu păstra aparenţa de legalitate a acestor sesizări.
- În cazul sesizărilor identificate cu privire la cele 7 posturi TV, s-au inserat date nereale referitoare la identitatea persoanei care face sesizarea (nume, prenume, adresă de domiciliu, date de contact, etc.), sau chiar cu privire la momentul sesizării.
- În conţinutul unei astfel de sesizări, au fost inserate abaterile despre care suspecta Laura Georgescu a considerat că ar fi suficiente ca să ducă la sancţionarea respectivului post, chiar dacă, în unele situaţii, faptele erau mai vechi şi erau prescriptibile (se aplică termenul general de prescripţie în materie contravenţională – 6 luni).
- Un alt aspect rezultat în timpul urmăririi penale este acela că, în cazul unora dintre aceste sesizări false, momentul conceperii lor şi al înregistrării este anterior derulării efective a programului în legătură cu care se reclamă abaterea de la legea audiovizualului. În aceste condiţii, este evident că se urmărea grila, se stabilea care program ar putea fi sancţionabil şi se proceda la redactarea sesizării, însă din neglijenţă, nu se modifica ora şi rămânea menţionată ora redactării care, aşa cum s-a precizat, era anterioară difuzării respectivului program.
- În cazul unuia dintre posturile tv sancţionate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenţei, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenţei, din dispoziţia suspectei Laura Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment şi care deja fuseseră soluţionate prin sancţionarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni. În tot acest timp, în spaţiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licenţă, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia.
- Urmare a sancţionării repetate şi a neprelungirii licenţei, în condiţiile prezentate anterior, postului TV respectiv i-au scăzut încasările din publicitate, cu peste 600.000 lei.
- În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, angajaţi în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului, în legătură cu întocmirea documentelor false sus menţionate.
- Suspectei Georgescu Laura - Corina i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Nu vi se pare cusuta cu ata alba intamplarea???