Skip to main content

Restructurări: o parte din echipa care lucra la economic pentru agenţia Mediafax şi ZF Corporate pleacă până la sfârşitul lunii

 
Cladire Mediafax
Cladire Mediafax

Cladire Mediafax
Mediafax Grup urmează să se mute în fosta clădire Connex de pe Nerva Traian. O parte din companie a fost deja mutată în noul sediu. Sursa foto: cbc-office.ro

Publicitate

O parte a echipei de la departamentul economic al agenţiei Mediafax va pleca până la sfârşitul acestei luni. Este vorba de 5-6 ziarişti din aproximativ 20.

Secţia economic din Mediafax era cea mai numeroasă şi avea un statut diferit faţă de restul departamentelor. Echipa era încadrată pe compania Mediafax Grup (faţă de Mediafax S.A., restul redacţiei) şi deservea atât produsele ZF Corporate (care ţin de Ziarul Financiar), cât şi fluxul economic al agenţiei de ştiri.

Ziariştii vor părăsi agenţia până la sfârşitul aceste luni. Cei care acceptă să plece cu acordul părţilor primesc fiecare câte două salarii compensatorii nete. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, cei care pleacă prin acordul părţilor primesc câte două salarii compensatorii nete, bani care vin treptat - avans şi lichidare - până în luna iulie 2015, dar şi plată pentru zilele de concediu pe care nu şi le-au luat.

Restructurarea departamentului economic vine în contextul în care Mediafax Grup, compania pe care erau încadraţi jurnaliştii, este în insolvenţă. Mediafax S.A., compania care operează agenţia de ştiri, este unul dintre asociaţii Mediafax Grup.

Pe de altă parte, în afara restructurărilor, în urmă cu o lună un ziarist important al agenţiei a parăsit redacţia. Este vorba de Dana Curcea (care era redactor-şef), unul dintre ziariştii cei mai vechi ai agenţie de ştiri, care a decis să plece din echipa în care lucra din aprilie 1993. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, ea a anunţat în ianuarie că urmează să plece, părăsind efectiv echipa la începutul lui martie.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

viewscnt

Comentarii

  • Robert Robert
    Pana la urma va rămâne doar angajatul-cheie: specialistul în titluri imbecile.

Trimite un comentariu

sus