Skip to main content
LIVE: OBAE ca un duş rece. Jurnalistul Rareş Năstase, de la România, te iubesc, îşi lansează prima lui carte. Toate detaliile şi nu numai

Cât oferă Cotnari pentru marca Steaua

 
Steaua Bucuresti
Steaua Bucuresti

Foto: Gsp.ro
Foto: Gsp.ro

Publicitate

Preşedintele Comitetului director al companiei Cotnari, Constantin Deleanu, susţine, într-o declaraţie pentru Gazeta Sporturilor, că va oferi 100.000 de euro Clubului Sportiv al Armatei pentru a putea folosi sigla Stelei.

La cinci luni din momentul în care Steaua a pierdut în instanţă "marca Steaua", compania producătoare de vinuri a anunţat că doreşte să preia acest brand.

"Săptămâna trecută am auzit o declaraţie a unui domn de la Steaua, care spunea că această siglă nu valorează nici 5.000de euro. Afirmaţia acestui domn m-a deranjat atât de mult încât le-am propus celorlalţi din Comitetul director să încercăm să preluăm brandul Steaua", a declarat Constantin Deleanu pentru Gazeta Sporturilor (ediţia de print).

Întrebat de jurnaliştii de la GSP ce va face Cotnari cu marca Steaua, Deleanu a spus:

"O vom expune într-o sala la Cotnari, la 60 de kilometri de Iaşi, unde avem şi o potgorie de peste 1.700 de hectare de vie. Marca Steaua va fi pusă lângă un tablou cu Ştefan cel Mare, extrem de vechi, de aproape 100 de ani, are o valoare inestimabilă. Marca Steaua va sta şi lângă spada lui Ştefan cel Mare. O copie a spadei, fiindcă originalul aparţine turcilor şi toate negocierile pe care le-am avut cu ei anii trecutţi n-au dat rezultate".

CONTEXT. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de gruparea de fotbal deţinută de Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus