Skip to main content

Jeremy Clarkson, primul interviu la BBC, după ce a fost dat afară: Am fost foarte trist că am plecat de la Top Gear. A fost numai vina mea

 
hepta_jeremy-clarkson-Copy-1024x840
hepta_jeremy-clarkson-Copy-1024x840

Sursa foto: Hepta
Sursa foto: Hepta

Publicitate

Fostul prezentator al Top Gear, Jeremy Clarkson, a fost prezent pentru prima dată la BBC după ce conducerea postului public a decis să nu-i mai prelungească contractul.

Clarkson a recunoscut că plecarea sa de la emisiunea Top Gear a lăsat un gol uriaş şi insistă că s-ar putea întoarce la BBC, potrivit The Guardian. Vedeta a mai declarat că plecarea sa de la postul public din Marea Britanie a fost strict din vina sa prostească.

„Am fost foarte trist (că am plecat - n.r.), a fost numai vina mea prostească aşa că nu mă pot plânge”, a declarat Clarkson la emisiunea de dimineaţă a postului BBC2 Radio.

„Am fost la BBC 27 de ani, din care 12 la Top Gear. A fost ca şi copilul meu, am adorat această emisiune, am lucrat până noaptea şi am fost atent la fiecare detaliu şi dintr-o dată ţi se cere să nu mai faci asta. Simţi că rămâi cu un mare gol ce trebuie umplut”, a spus Clarkson la BBC 2 Radio.

Referitor la informaţiile apărute în presă despre negocierile sale cu gigantul Netflix şi cu britanicii de la ITV, Clarkson a declarat că nu au avut nicio întâlnire cu ei, „Doar am ascultat”, a mai adăugat el.

Întrebat ce înseamnă că doar a „ascultat”, Clarkson a răspuns: „La telefon sau prin video conferinţe. Nu am idee (ce va urma)”. Plecarea de la Top Gear „a fost foarte bruscă, trebuie să fii prost să sar pur şi simplu la aşa ceva. Trebuie să te uiţi mai întâi care sunt variantele şi care este cel mai bun lucru de făcut”.

În ciuda neînţelegerilor de-a lungul anilor cu managementul BBC, Clarkson a spus că a iubit postul public britanic şi că-i va simţi lipsa la fel de mult ca şi emisiunii Top Gear.

„Îmi place BBC. Acolo sunt nişte oameni îngrozitor, dar sunt şi oameni foarte talentaţi şi geniali. Este o organizaţie grozavă de care nu mă voi plânge niciodată”, a mai declarat Clarkson.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus