Skip to main content

CNA s-a răzgândit după ce a fost vizitat de ministrul pentru societatea informaţională. A aprobat ordonanţa bani de la cablişti pentru televiziuni după ce iniţial a respins-o

 
CNA
CNA

Cum a schimbat Guvernul votul CNA în chestiunea Fondului Audiovizual. După ce în primă fază proiectul de ordonanţă de guvern pentru instituirea unui Fond Audiovizual nu a trecut de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru că nu a avut numărul necesar de voturi (minimum şase), CNA a reluat discuţia pe subiect. La scurt timp după ce şedinţa a fost închisă, membrii CNA s-au reunit, într-o şedinţă extraordinară pentru a face ca proiectul să treacă.

Publicitate

Deşi avizul Consiliului este unul consultativ, Ministrul pentru Societatea Informaţioală, Sorin Grindeanu, a venit personal să susţină proiectul în faţa membrilor CNA.

De menţionat că, cu puţin timp înainte, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind Fondul Audiovizual, a fost supus spre avizare membrilor şi cinci au votat pentru, iar trei împotrivă. Pentru au fost Valentin Jucan, Monica Gubernat, Răsvan Popescu, Dorin Rusu şi Radu Călin Cristea. Împotrivă au fost Florin Gabrea, Gabriel Tufeanu şi Radu Herjeu. Pentru ca ordonanţa să primească aviz pozitiv trebuia să primească minimum şase voturi din cei opt membri prezenţi.

La scurt timp după aceea, Sorin Grindeanu, ministrul Comunicaţiilor, a venit personal în faţa membrilor CNA pentru a-i lămuri asupra proiectului. Deşi şedinţa se încheiase, a fost organizată o „şedinţă extraordinară”, la car a participat inclusiv preşedinta, Laura Georgescu.

„Eu o propunere pe care am văzut o în presă, avem şi o scrisoarea trimisă din partea unui membru. Mi s-a părut o propunere care merită luată în considerare. (...) A venit concomitent cu propunerea de reducere a TVA la 9% pentru distribuitorii de servicii. Aceasta este propunerea pentru a compensa o eventuală scumpire.”, a spus acesta în faţa membrilor CNA.

„Tot ceea ce ţine de organizarea, de funcţionareaa acestui fond al audiovizualului, de asemenea şi de componenţă, să o discutăm, sau să o reglementăm printr-o hotărâre de guvern ulterioară odată cu normele de aplicare. Odată cu o dezbatere mai largă pe ceea ce înseamnă eligibilitatea diverselor proiecte, programe care s-ar putea adresa în a fi finanţate de la acest fond.”, a mai spus acesta.

După discuţiile cu ministrul Grindeanu, propunerea a primit aviz favorabil, membrii votând în unanimitate proiectul. Mai precis, a primit votul tuturor celor prezenţi: Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Reamintim că Ministerul pentru Societatea Informaţională a solicitat astăzi un aviz (care este doar consultativ) pentru un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unui Fond Audiovizual. Documentul prevede ca Fondul să fie făcut din 5% din veniturile companiilor de cablu şi DTH. Totodată, TVA pentru companiile de cablu va scădea la 9%.

Fondul audiovizual va fi administrat de către un Consiliu al Fondului Audiovizual, alcătuit din 7 membri, astfel: 3 rerezentanţi ai CNA, un reprezentant al Ministerului Culturii, un reprezentant al Ministerului pentru Societatea Informaţională, un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.

În document nu se menţionează cum şi cui vor fi alocate respectivele sume, aceste detalii urmând să fie stabilite ulterior şi aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Claudiu Claudiu
    Principiul must-carry a fost introdus pentru a încuraja cabliștii să preia posturile de televiziune care nu cer bani pentru retransmiterea lor și a căror afacere se bazează pe publicitatea pe care o atrag de la diverse companii care urmăresc promovarea produselor lor.
    Acesta este tipul de business pe care sunt clădite majoritatea televiziunilor generaliste din lumea întreagă.
    O altă parte a televiziunilor au mai puțină publicitate spre deloc și caută să producă emisiuni care se adresează unor nișe, și care sunt mai costisitoare, de aceea aceste posturi negociază preluarea lor de către cabliști contra unor sume de bani. Conținutul acestor posturi este cerut de abonați, iar abonații sunt de acord să plătească pentru aceste posturi, uneori există chiar pachete speciale cu acest tip de programe tocmai pentru a taxa doar abonații care sunt interesați de ele. Aceste posturi nu vor uza niciodată de principul must-carry.

    Înțeleg că nu mai merg treburile nici în publicitate, nici în televiziune, dar stai să vezi, necazuri au și cei care lucrează în vânzări și profesorii care predau în școli și cei care au lucrat până acum în combinate și băncile sunt în restrângere de activitate și mulți din cei care au investit în România s-au văzut cu investițiile pierdute...

    De ce e nevoie de o lege care să păstreze în piață niște produse editoriale de slabă factură?
    De ce să plătească cetățenii mai mult pentru ca niște televiziuni să nu dea faliment?

    De ce să nu avem mai puține posturi și poate mai bune? [Piața de publicitate se va împărți între mai puține stații, stațiile rămase vor reangaja oamenii performanți, vor fi create bugete și pentru proiecte de emisiuni mai bune.]
    De ce să nu fie completată grila cabliștilor cu posturi TV gratuite din alte țări europene (În special Franța, Marea Britanie, Italia și Spania)?
  • pArA pArA
    Inca o dovada , daca mai era cumva vreun dubiu despre cine conduce CNA-ul de fapt.
  • IonS IonS
    Antenele au nevoie urgenta de bani. Acum nu se mai dau bani de la companiile de cablu. Se dau bani direct din banii piblici. In loc sa faca ceva cu TVA-ul incasat prefera sa nu il mai incaseze doar ca sa justifice banii pe care ii vor indrepta catre posturile TV agreate.
    Este incredibil ce se intampla in tara asta...

Trimite un comentariu

sus