Skip to main content

Peste 100 de posturi locale vor primi de la CNA o instrucţiune pentru a oferi programe de informare persoanelor cu deficienţe de auz

 
CNA
CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să trimită astăzi o informare la peste 100 de staţii locale de televiziune care nu asigură cel puţin 30 de minute de ştiri interpretate în limbaj mimico-gestual, aşa cum cere Legea Audiovizualului.

Publicitate

Acestea vor primi o listă cu 38 de interpreţi autorizaţi din provincie, listă oferită de Asociaţia Naţională a Surzilor, la care societăţile de televiziune ar putea să apeleze pentru a asigura conţinut dedicat persoanelor cu deficienţe de auz. Potrivit aceluiaşi document, în cazul în care nu au acces la un interpret, posturile locale pot recurge şi la subtitrarea ştirilor.

Potrivit Legii Audiovizualului, „În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficienţe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire locală:

a) vor interpreta în limbajul mimico-gestual şi/sau prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puţin 30 de minute din programele de ştiri, de analize şi dezbatere pe teme politice şi/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie;

b) vor interpreta în limbajul mimico-gestual şi/sau prin titrare sincron programele de importanţă majoră în întregime ori rezumatele acestora;

c) vor avertiza verbal "Atenţie! Emisiune dedicată şi persoanelor cu deficienţe de auz", însoţită de o menţiune ce va fi şi afişată static şi lizibil;”

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, posturile cu difuzare naţională Antena 1, Antena 3, B1 TV, Realitatea TV şi România TV au primit o atenţionare de la CNA pentru că nu respectă articolul ce prevede accesul la programe de informare al persoanelor cu deficienţe de auz.

Pe de altă parte, potrivit unei monitorizări CNA, posturile centrale TVR 1, TVR 2, Digi 24, Kanal D, Pro TV şi Prima TV oferă astfel de programe.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus