Skip to main content

Nicio sancţiune pentru Pro TV în cazul prezenţei fetei din Vaslui în emisiunea La Măruţă. S-a propus amendă maximă de 200.000 de lei, dar nu a trecut la vot

 

Membrii Consiliul Naţional al Audiovizualului nu au ajuns la niciun acord privind sancţionarea Pro TV pentru apariţia pe post a tinerei agresate din Vaslui. Un membru CNA a propus amendarea postului cu 200.000 de lei, iar un altul a propus oprirea emisiei timp de 10 minute (propunere pe care a retras-o înainte de a se trece la vot). Însă propunerea de 200.000 de lei nu a întrunit numărul minim de voturi (şase) pentru a fi validată. Monica Gubernat, membru CNA, a spus că subiectul va fi reluat într-o şedinţă viitoare.

Publicitate

După mai bine de o oră şi jumătate de discuţii în contradictoriu pe subiectul dezvăluirii identităţii fetei din Vaslui, sancţiunea de 200.000, propusă de Florin Gabrea, nu a avut numărul suficient de voturi (şase) pentru a trece.

Dorina Rusu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Valentin Jucan şi Florin Gabrea au fost „pentru”, în timp ce Laura Georgescu, Radu Herjeu şi Radu Călin Cristea au fost împotrivă. Cei trei au considerat că postul nu poate fi sancţionat întrucât există acordul scris din partea fetei.

Înaintea dezbaterilor pe acest subiect (care se fac fără reprezentanţii televiziunii în sală), Adriana Păpureanu, reprezentanta Pro TV, întrebată dacă postul are o nouă poziţie după ce mama fetei din Vaslui a trimis la CNA punctul de vedere scris în legătură cu modul în care aceasta şi fiica ei au apărut pe post, a declarat:

„O să vă prezint în avans scuze având în vedere modul în care a fost publicată scrisoarea şi pentru faptul că eu nu am astăzi un punct de vedere oficial al companiei. Din punct de vedere personal, pot să vă spun doar atât: mi se pare o scrisoare decentă care lasă loc la interpretare pentru că sunt lucruri spuse pe jumătate. În continuare ne îndepărtăm de la subiectul acestei poveşti, cu mult. Vorbim de imaginea fiicei , nu de anumite percepţii şi fapte care s-au întâmplat. Nu cred că este nici locul, nici momentul ca noi să spunem ceva despre aceste acorduri. Cred că în cu totul altă parte se discută validitatea acestor acorduri”.

CNA a discutat cazul La Măruţă în şedinţa din 23 iulie, la două zile după apariţia fetei pe post. În şedinţa de săptămâna trecută reprezentanţii postului au spus că reporterul emisiune a avut acordul scris al fetei şi al mamei ei pentru apariţia pe post. Forul a decis amânarea subiectului după ce un membru CNA a sunat-o pe mama tinerei şi aceasta a povesti cum a obţinut echipa emisiunii interviul cu cele două, susţinând că acordul a fost semnat după difuzarea emisiunii şi că i se promisese că va apărea pe sticlă doar cinci minute şi nu o oră şi jumătate.

Din punctele de vedere expuse de membrii CNA:

Valentin Jucan, membru CNA– V-aş ruga să ţineţi cont că nimeni nu contest existenţa acestui subiect în spaţiul public, noi trebuie să ne aplecăm asupra modului în care acest subiect a fost livrat publicului. Trebuie să apreciem că nu era în interesul publicului şi nici în interesul demersului jurnalistic dezvăluirea chipului, a identităţii fetei. E adevărat, nu suntem o instanţă pentru a valida sau invalida acel acord. Trebuie să apreciem dacă prezentarea chipului, a identităţii fetei a fost sau nu în interes public, eu consider că nu.

Radu Herjeu, membru CNA – Din punctul meu de vedere cred că este o mica problemă. Înainte de a discuta despre interesul public, cred că trebuie să vorbim despre lege. Trebuie să stabilim dacă Pro TV a încălcat sau nu a încălcat legea transmiţând imaginile cu mama şi cu fiica, în condiţiile în care au un acord semnat de către acestea.

Trăim într o societate în care trebuie să învăţăm cu toţii că purtăm responsabilitatea faptelor noastre. Pentru mine, ca să pot să amendez sau să sancţionez postul este dacă Pro TV a încălcat sau nu legea difuzând acele imagini în condiţiile în care are un acord semnat. Sigur că ei spun că acordul a fost semnat înainte, mama supune că a fost semnat după aceea. Citind scrisoarea mamei, până la un anumit punct, recunosc tehnicile reportericeşti. Chiar cred că procesul aşa a decurs: s-a întâlnit cu reporteriţa la gard, i-a spus hai să-ţi pun o întrebare. Sunt tehnici reportericeşti, sunt reporteri care în lumea largă câştigă milioane de dolari pe an pentru că reuşesc să obţină interviuri. Nu a abuzat-o, nu a forţat-o, nu a minţit-o. Atâta timp cât se folosesc astfel de mijloace nu am de gând să condamn un reporter că a reuşit să obţină u interviu de la cineva care matur fiind şi în deplinătatea facultăţilor mintale s-a lăsat convins să apară cu faţa. Argumentul că mi s-a spus că o să stau cinci minute şi m-am trezit că am stat o oră şi  jumătate în direct, astea-s nişte argumente de oameni slabi, probabil, dar care trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile lor.

Nu putem cere unui post să respecte imaginea unui om atâta timp cât omul respectiv nu şi-o respectă şi nu şi-o apără. În acest moment vorbesc doar de mama. Ea trebuia să fie matura familiei. Ea trebuia să fie cea care trebuia să-i spună fiicei: Nu intri în direct pentru că nu este în regulă să intri în direct. Văzând aceste lucruri, mă întreb un singur lucru: Cine minte? Pro TV-ul sau mama privind un singur lucru, şi anume momentul în care s-a semnat acordul. Dacă Pro TV-ul minte şi s-a semnat acordul după, atunci este în culpă. Dacă Pro TV nu minte şi acordul s-a semnat înainte, atunci nu este în culpă după părerea mea. 

Valentin Jucan, membru CNA – Una este responsabilitatea individuală şi alta e responsabilitatea publică pe care un post de televiziune îl are faţă de milioane de oameni. Existenţa unui contract nu scuză postul de televiziune de la obligaţiile pe care le are faţă de lege. Postul de televiziune se acoperă numai faţă de cel care a semnat, dar nu şi faţă de public.

Ştire în curs de actualizare

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ma mir ca nu a trecut. asteptam un vot populist, de turma pentru turmele de la concurenta. CNA nu e instanta de judecata pentru a hotari daca acordurile sunt valide sau nu, asa ca decizia este corecta.
  • Cu ocazia asta am mai descoperit niste LEPRE CU CHIP DE OM! Acestea sunt Radu Herjeu si Radu Calin Cristea. Niste ipocriti fara margini! Unul a fost un prezentaror obscur si insipid ,altul a fost presedintele TVR care acum este si din cauza lui in pragul falimentului! Astia sunt 2 dintre cei care au considerat ca protv nu merita nicio sanctiune!

Trimite un comentariu

sus