
Kanal D reia, din 29 iulie, serialul “Yaman”, oprit de la difuzare în luna martie a acestui an, când a fost înlocuit cu Trădarea. Yaman intră în locul serialului Dila, care a ajuns la final. Ultimele trei episoade din serialul “Dila” vor fi difuzate începând de miercuri, 29 iulie, de la ora 20:00, în paralel cu serialul “Yaman”, care se va difuza de la ora 21:00.
Începând de luni, 3 august, serialul Yaman îi va lua locul producţiei “Dila”, de luni pâna vineri, de la ora 20:00.
Din distribuţie fac parte şi actori cu care publicul din România este deja familiarizat. Pe Cagatay Ulusoy, interpretul lui Yaman, apare şi în serialul “Feriha”, iar Baris Falay, care îl interpretează pe avocatul Selim, a jucat in “Ezel”.
Yaman este personajul şi elementul central al poveştii serialului, cel care uneşte două lumi antagonice: cea a bogaţilor şi cea a săracilor.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii