Skip to main content

Serialul turcesc Yaman revine la Kanal D, după ce Dila a ajuns la final

 
YAMAN_KANAL D_
YAMAN_KANAL D_

Kanal D reia, din 29 iulie, serialul “Yaman”, oprit de la difuzare în luna martie a acestui an, când a fost înlocuit cu Trădarea. Yaman intră în locul serialului Dila, care a ajuns la final. Ultimele trei episoade din serialul “Dila” vor fi difuzate începând de miercuri, 29 iulie, de la ora 20:00, în paralel cu serialul “Yaman”, care se va difuza de la ora 21:00.

Publicitate

Începând de luni, 3 august, serialul Yaman îi va lua locul producţiei “Dila”, de luni pâna vineri, de la ora 20:00.

Din distribuţie fac parte şi actori cu care publicul din România este deja familiarizat. Pe Cagatay Ulusoy, interpretul lui Yaman, apare şi în serialul “Feriha”, iar Baris Falay, care îl interpretează pe avocatul Selim, a jucat in “Ezel”.

Yaman este personajul şi elementul central al poveştii serialului, cel care uneşte două lumi antagonice: cea a bogaţilor şi cea a săracilor.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ahmet Ahmet
    Vreau yaman cand se termina furtuna pe bosfor
  • Alexa Alexa
    Eu il vreau pe YAMAN nu alte porcarii de seriale adica si celelalte sunt faine dar Yaman e mult mai tare
  • Bijuterii Bijuterii
    Astept "Sultana Kosem", serialul pe care-l produce aceeasi echipa care a produs Suleyman.
  • Iulian Iulian
    Strategie. Baga serialul de la 20:00 iar Yaman de la 21:00 astfel incat Yaman sa prinda bine la public

Trimite un comentariu

sus