Skip to main content

Las Fierbinţi continuă în toamnă cu sezonul opt. Au început filmările

 
Las Fierbinti Primarul Vasile si Robi
Las Fierbinti Primarul Vasile si Robi

VIDEO. Serialul Las Fierbinţi continuă pe Pro TV cu un nou sezon, în această toamnă. Filmările au început deja săptămâna trecută, în Fierbinţi. Sezonul din toamnă este al optulea difuzat de Pro TV.

Publicitate

„Ne-am întors la treabă cu forţe noi şi hotărâţi să rupem din nou audienţele în această toamnă! Toată echipa e motivată, scenariile sunt geniale, vremea ţine cu noi, deci sunt toate condiţiile să ne ţinem de cuvânt şi să aducem telespectatorilor un sezon spectaculos Las Fierbinţi”, a declarat Dragoş Buliga, regizorul serialului.

Potrivit oficialilor Pro TV, pe targetul comercial, Las Fierbinţi este singurul serial cu 100% leadership în cele 99 de episoade difuzate în cele şapte sezoane. Pe acest segment, sezonul 7, difuzat între 11 martie şi 28 mai 2015, a fost cel mai bun sezon dintre toate cele difuzate, audienţa medie înregistrată la nivelul publicului comercial fiind de 12.5 puncte de rating şi 28.4% share.

Şi reluarea serialului face audienţe bune. În lunile iunie şi iulie, cu reluări, Las Fierbinţi a fost cel mai urmărit serial de pe posturile TV.

Ca în toate seriile de până acum, scenariul este semnat de Mimi Brănescu. Într-un interviu acordat Paginademedia.ro anul trecut, Mimi Brănescu a povestit cum rolul Celentano trebuia să fie al lui Mărgineanu, nu al lui Adrian Văncică, dar şi cum după sezonul şase a fost la un pas să nu mai scrie pentru serial.

VIDEO. Mimi Brănescu, la interviurile PaginademediaTV:

Transcrierea integrală a interviului, aici.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Opinia mea e ca serialul e un pic rasuflat ... l-am urmarit pana la sezonul 2 , iar apoi doar din cand in cand , a devenit mai slab odata cu timpul , nu prea mai reusesc sa ma faca sa rad episoadele din ultimele sezoane.

    Repet e "parerea MEA" deci nu imi sariti in cap , serialul oricum se vede ca prinde la romani , si faptul ca reluarile fac audiente la fel de mari ca episoadele din noile sezoane e doar un argument la ce am spus mai sus , primele sezoane au fost cele mai bune.

    P.S. : Cel mai bun serial de comedie facut in Romania , in opinia mea , a fost "La Bloc".
  • @Expertul, asa este! Las Fierbinti este cel mai bun serial din istoria televiziunii, un serial cu cele mai bune glume de autobaza. PRO TV e cel mai tare pentru ca nicio alta televiziune din Romania nu a reusit sa spele in asa hal creierele romanilor.
  • Las Fierbinti e cel mai bun serial din istoria televiziunii din Romania! Reluarea #lasfierbinti obtine in fiecare saptamana, aproape 30% market share pe targetul comercial.

Trimite un comentariu

sus