Skip to main content

Emisiunea Ham Talent va debuta pe 18 octombrie la Antena 1

 
ham talent - Liviu Varciu
ham talent - Liviu Varciu

Antena 1 lansează Ham Talent, emisiunea produsă de Mona Segall, duminică, 18 ocotmbrie, primul show de televiziune din România cu şi despre animalele de companie, anunţă postul de televiziune. De la pisici si catei până la cai, hamsteri şi papagali, emisiunea va aduce în atenţia publicului talentele necuvântătoarelor.

Publicitate

Show-ul, prezentat de Liviu Vârciu, îi va avea juraţi pe Diana Munteanu, Beatrice Rancea, Mihai Petre, Gabriel Cocu şi Pepe. Diana Munteanu punctează aspectul, Beatrice Rancea notează relaţia dintre om şi animalul său de companie, Gabriel Cocu analizează tehnica demonstraţiilor, Mihai Petre notează talentul şi capacitatea de a performa, iar Pepe punctează capacitatea de a face spectacol.

„Niciodată, de când sunt în televiziune nu am avut emoţii atât de mari la un show şi asta pentru că este un proiect care îmi place foarte, foarte mult! Am avut câini de când mă ştiu, iubesc animalele, dar chiar şi aşa aşteptările mele în ceea ce priveşte această emisiune au fost depăşite! Am văzut animale care fac lucruri ce nici macar nu-ţi pot trece prin cap, am cunoscut povşsti şi oameni extraordinari şi m-am distrat bine de tot alături de colegii din juriu. Ce a ieşit din toate aceste combinaţii…vă invit să vedeţi duminică seara”, a declarat Liviu Varciu, prezentatorul show-ului.

“Ham Talent” va avea premii în valoare de 20.000 de Euro. Premiul I, „Ham talent”, în valoare de 10.000 de euro, se va acorda patrupedului sau înaripatului care va impresiona cel mai mult juriul şi publicul. Premiul al II-lea, supranumit şi „cel mai bun prieten”, în valoare de 5.000 de euro, se va acorda celor care demonstrează că au cea mai frumoasă relaţie stăpân – animal. Premiul al III-lea, în valoare de 3.000 de euro, va fi cel care va răsplăti cea mai frumoasă poveste ce stă la baza legăturii speciale dintre stăpân şi animal. Menţiunea, în valoare de 2.000 de euro, va merge la cel mai haios animal.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu