Skip to main content

Posturile de ştiri în septembrie: România TV a trecut seara imediat după Antena 3. Trei locuri urcare pentru Digi. Toate staţiile sunt pe plus

 

AUDIENŢE. Toate posturile de ştiri au crescut în luna septembrie, tendinţă de consum normală, observată şi la canalele generaliste. Ce poziţii au canalele de ştiri în prima lună de toamnă?

Publicitate

După media în Prime-Time, România TV a urcat un loc, până imediat după Antena 3, faţă de care are mai puţin cu aproape 100.000 de telespectatori. Seara, şi Realitatea TV a urcat o poziţie, iar Digi 24 are un salt de trei locuri. Creştere şi pentru B1.

După media pe zi, Antena 3 coboară pe locul patru, după Kanal D, chiar dacă este pe plus, în comparaţie cu luna august. Digi 24 urcă două poziţii, peste Realitatea TV.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele staţiilor de ştiri în luna septembrie, comparativ cu luna august, în mediul urban:

Posturile de ştiri în septembrie, în Prime-Time (19.00-23.00), la nivel urban:

    • Antena 3. Peste 50.000 de telespectatori creştere pentru canalul Intact, în comparaţie cu luna august. Audienţa medie în mediul urban: 278.000. Locul patru în clasamentul general seara, ca şi luna trecută.
    • România TV. Cu subiecte precum cazul Vadim, România TV a obţinut seara un plus de audienţă. Postul lui Sebastian Ghiţă a avut în septembrie o medie de 189.000 de telespectatori, faţă de 173.000 în august. România TV a trecut imediat după Antena 3, la egalitate cu Naţional TV.
    • B1 TV. Creştere de 21.000 de telespectatori pentru B1 în septembrie, comparativ cu luna august. Acelaşi loc în septembrie, ca şi în august, în topul general al televiziunilor: 11.
    • Digi 24. Urcare de trei locuri pentru postul de ştiri al RCS, după ce în august coborâse cinci poziţii. Digi 24 este pe 15 în clasamentul de septembrie, faţă de locul 18 în august. Audienţa: 54.000, faţă de 27.000 în august.
    • Realitatea TVUrcare de o poziţie pentru Realitatea, după media în prime-time. Audienţa: 66.000, faţă de 50.000 în august. Locul 12, faţă de poziţia a 13-a în august.

După MEDIA PE ZI, în mediul urban:

    • Antena 3. După media pe zi, canalul de ştiri al Intact creşte ca număr de telespectatori, dar coboară un loc, de pe poziţia a treia, pe locul patru, pe fondul unui plus mai mare al postului turcesc Kanal D. Audienţa după media pe zi: 147.000 de telespectatori, cu 20.000 peste august.
    • România TV. Postul rămâne pe locul cinci, după Antena 3. Medie de 109.000 de telespectatori, faţă de 107.000 în august.
    • B1 TV. Un plus de 5.000 de telespectatori pentru B1. Audienţa medie pe zi a postului în septembrie: 47.000 de telespectatori. Postul este pe locul 9.
    • Realitatea TV. Tot cu 5.000 de telespectatori a crescut şi Realitatea, menţinându-şi poziţia a 14-a. Media: 35.000 de telespectatori.
    • Digi 24: Postul urcă două poziţii după media pe zi, de pe 15 în august, pe 13 în luna septembrie. Media: 38.000 de telespectatori, faţă de 29.000 în august.

Audienţa posturilor de ştiri în lunile august şi septembrie, în mediul urban, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00-23.00):

Media in Prime Time (intervalul 19.00-23.00) Media in Prime Time (intervalul 19.00-23.00)
AUGUST Nr. persoane Rtg%   SEPTEMBRIE Nr. persoane Rtg%
Antena 3 226.000 2.2 Antena 3 278.000 2.8
Romania TV 173.000 1.7 Romania TV 189.000 1.9
B1TV 60.000 0.6 B1TV 81.000 0.8
Realitatea TV 50.000 0.5 Realitatea TV 66.000 0.7
Digi 24 37.000 0.4 Digi 24 54.000 0.5

Audienţa posturilor de ştiri în lunile august şi septembrie, în mediul urban, după MEDIA PE ZI:

MEDIA PE ZI       MEDIA PE ZI    
AUGUST Nr. persoane Rtg%   SEPTEMBRIE Nr. persoane Rtg%
Antena 3 127.000 1.3 Antena 3 147.000 1.5
Romania TV 102.000 1 Romania TV 109.000 1.1
B1TV 42.000 0.4 B1TV 47.000 0.5
Realitatea TV 30.000 0.3 Digi 24 38.000 0.4
Digi 24 29.000 0.3 Realitatea TV 35.000 0.3

CLASAMENTELE GENERALE

Audienţa posturilor TV în lunile august şi septembrie, în mediul urban, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00-23.00):

Media in Prime Time (intervalul 19.00-23.00) Media in Prime Time (intervalul 19.00-23.00)
AUGUST Mii persoane Rtg% SEPTEMBRIE Mii persoane RTG%
1 Pro TV 603 6 Pro TV 679 6.7
2 Antena 1 378 3.8 Antena 1 492 4.9
3 Kanal D 288 2.9 Kanal D 381 3.8
4 Antena 3 226 2.2 Antena 3 278 2.8
5 National TV 198 2 Romania TV 189 1.9
6 Romania TV 173 1.7 National TV 189 1.9
7 Acasa 119 1.2 TVR 1 139 1.4
8 Prima TV 109 1.1 Prima TV 123 1.2
9 TVR 1 97 1 Acasa 116 1.2
10 Euforia 62 0.6 Antena Stars 84 0.8
11 B1TV 60 0.6 B1TV 81 0.8
12 Antena Stars 57 0.6 Realitatea TV 66 0.7
13 Realitatea TV 50 0.5 Disney 61 0.6
14 Disney 48 0.5 Disney Junior 57 0.6
15 TVR 2 44 0.4 Digi 24 54 0.5
16 AXN 43 0.4 AXN 53 0.5
17 Disney Junior 41 0.4 Euforia 46 0.5
18 Digi 24 37 0.4 Eurosport 43 0.4
19 Pro Cinema 36 0.4 TVR 2 40 0.4
20 Sport.ro 36 0.4 Sport.ro 38 0.4
21 Boomerang 36 0.4 Cartoon Network 37 0.4
22 ETNO 35 0.4 Pro Cinema 36 0.4
23 Cartoon Network 31 0.3 Nickelodeon 35 0.3
24 Nickelodeon 26 0.3 Boomerang 34 0.3
25 Diva 21 0.2 Diva 29 0.3
26 History Channel 19 0.2 ETNO 23 0.2
27 Paramount 19 0.2 History Channel 19 0.2
28 AXN White 18 0.2 Paramount 19 0.2
29 Dolce Sport 18 0.2 Dolce Sport 18 0.2
30 Favorit TV 17 0.2 AXN White 17 0.2
31 TV Paprika 16 0.2 EuroSport 2 16 0.2
32 Kiss TV 13 0.1 TV Paprika 16 0.2
33 National Geographic 12 0.1 Kiss TV 14 0.1
34 Eurosport 11 0.1 Favorit TV 14 0.1
35 Taraf TV 11 0.1 ZU TV 10 0.1
36 Film Cafe 10 0.1 National Geographic 10 0.1
37 ZU TV 9 0.1 Taraf TV 10 0.1
38 Acasa Gold 9 0.1 National Geographic Wild 8 0.1
39 EuroSport 2 8 0.1 Film Cafe 8 0.1
40 National Geographic Wild 8 0.1 U TV 8 0.1
41 Discovery 7 0.1 Discovery 7 0.1
42 U TV 7 0.1 MTV Ro 7 0.1
43 TCM 6 0.1 TCM 6 0.1
44 AXN Black 5 0 AXN Black 6 0.1
45 Animal Planet 4 0 Acasa Gold 5 0.1
46 MTV Ro 4 0 Comedy Central Extra 5 0.1
47 National 24 PLUS 4 0 Minimax/A+ 4 0.0
48 TLC 4 0 Animal Planet 4 0.0
49 Comedy Central Extra 4 0 TLC 4 0.0
50 Music Channel 3 0 The Fishing and Hunting Channel 3 0.0
51 TV Neptun 3 0 Music Channel 3 0.0
52 Hit Music 3 0 National 24 PLUS 3 0.0
53 AMC 3 0 TV H 3 0.0
54 Minimax/A+ 2 0 Hit Music 3 0.0
55 TV H 2 0 AMC 3 0.0
56 The Fishing and Hunting Channel 2 0 TV Neptun 2 0.0

Audienţa posturilor TV în lunile august şi septembrie, în mediul urban, după MEDIA PE ZI:

MEDIA PE ZI MEDIA PE ZI
AUGUST Mii 

persoane

Rtg%   SEPTEMBRIE Mii 

persoane

Rtg%
1 Pro TV 242 2.4 Pro TV 273 2.7
2 Antena 1 217 2.2 Antena 1 259 2.6
3 Antena 3 127 1.3 Kanal D 163 1.6
4 Kanal D 125 1.2 Antena 3 147 1.5
5 Romania TV 102 1 Romania TV 109 1.1
6 National TV 58 0.6 TVR 1 56 0.6
7 Prima TV 56 0.6 National TV 52 0.5
8 Acasa 49 0.5 Prima TV 50 0.5
9 TVR 1 42 0.4 B1TV 47 0.5
10 B1TV 42 0.4 Antena Stars 47 0.5
11 Antena Stars 41 0.4 Acasa 46 0.5
12 Disney 39 0.4 Disney 40 0.4
13 Disney Junior 32 0.3 Digi 24 38 0.4
14 Realitatea TV 30 0.3 Realitatea TV 35 0.3
15 Digi 24 29 0.3 Disney Junior 33 0.3
16 Cartoon Network 28 0.3 Cartoon Network 26 0.3
17 Pro Cinema 24 0.2 AXN 22 0.2
18 Boomerang 24 0.2 Pro Cinema 20 0.2
19 TVR 2 23 0.2 TVR 2 20 0.2
20 AXN 22 0.2 Boomerang 20 0.2
21 Euforia 21 0.2 Nickelodeon 19 0.2
22 Nickelodeon 19 0.2 Eurosport 18 0.2
23 ETNO 17 0.2 Euforia 17 0.2
24 Sport.ro 17 0.2 Sport.ro 17 0.2
25 Diva 16 0.2 Diva 16 0.2
26 History Channel 14 0.1 History Channel 15 0.2
27 Paramount 12 0.1 ETNO 14 0.1
28 Kiss TV 11 0.1 Paramount 12 0.1
29 Eurosport 9 0.1 Kiss TV 10 0.1
30 Favorit TV 9 0.1 Minimax/A+ 9 0.1
31 National Geographic 9 0.1 EuroSport 2 8 0.1
32 TV Paprika 9 0.1 Favorit TV 8 0.1
33 Taraf TV 8 0.1 TV Paprika 8 0.1
34 AXN White 7 0.1 ZU TV 7 0.1
35 Dolce Sport 7 0.1 National Geographic 7 0.1
36 ZU TV 7 0.1 Taraf TV 7 0.1
37 Minimax/A+ 7 0.1 AXN White 6 0.1
38 Film Cafe 7 0.1 Dolce Sport 6 0.1
39 National Geographic Wild 6 0.1 National Geographic Wild 6 0.1
40 U TV 6 0.1 Film Cafe 6 0.1
41 Discovery 5 0.1 U TV 6 0.1
42 EuroSport 2 5 0.1 Discovery 4 0.0
43 TCM 5 0.1 MTV Ro 4 0.0
44 Acasa Gold 4 0 TCM 4 0.0
45 Animal Planet 3 0 Acasa Gold 3 0.0
46 MTV Ro 3 0 The Fishing and Hunting Channel 3 0.0
47 Music Channel 3 0 Comedy Central Extra 3 0.0
48 TLC 3 0 Animal Planet 2 0.0
49 AXN Black 2 0 AXN Black 2 0.0
50 National 24 PLUS 2 0 Music Channel 2 0.0
51 TV Neptun 2 0 National 24 PLUS 2 0.0
52 Hit Music 2 0 TLC 2 0.0
53 The Fishing and Hunting Channel 2 0 TV H 2 0.0
54 Comedy Central Extra 2 0 Hit Music 2 0.0
55 AMC 2 0 AMC 2 0.0

Citeste si:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Nici luna asta nu reuseste Digi sa-i invinga pe Pluto, Minie si Mickey?:))
    Felicitari pentru RomaniaTv.
  • Va rog frumos sa postati maine topul serialelor pe luna septembrie

Trimite un comentariu

sus