Skip to main content

Washington Times a devenit pentru prima data profitabil după 33 de ani

 
The Washington Times
The Washington Times

The Washington Times a anunţat că septembrie a fost prima lună profitabilă în cei 33 de ani de istorie a publicaţiei, scrie washingtontimes.com.

Publicitate

Cu toate acestea, publicaţia înfiinţată în 1982 continuă să aibă în prezent pierderi totale care se ridică la valoarea de un miliard de dolari.

"Mulţi oameni au spus că aşa ceva nu poate fi posibil, în special în această piaţă de media dificilă din prezent", a spus Larry Beasley, preşedinte şi chief executive officer (CEO) al The Washington Times.

La finalul anului 2012, când Beasley a preluat conducerea publicaţie, acest cotidian avea pierderi lunare de peste două milioane de dolari. Între timp, The Washington Times şi-a dublat audienţa online şi a devenit al 17-lea cel mai citit ziar online, potrivit Pew Research Center.

The Washington Times a înregistrat trei luni cu peste 40 de milioane de pagini vizualizate şi cinci milioane de clipuri urmărite de utilizatori.

În prezent, publicaţia are peste zece milioane de cititori pe lună, la nivel naţional, atât în versiunea online cât şi în cea tipărită.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mm Mm
    Si stai sa te intrebi de ce a fost tinuta o afacere pe pierdere timp de 33 de ani.Aaaa,stim,avem si la noi cazurile astea in presa.
  • Bogdan Bogdan
    "acest cotidian avea pierderi lunare de peste două miliarde de dolari pe lună". Doua miliarde pierderi pe luna?? Trebuie sa fie o greseala, nu poti avea pierderi de doua miliarde lunar....

Trimite un comentariu

sus