Vreau o ţară ca marţi seară! Postarea lui Patrick Andre de Hillerin, distribuită intens pe Facebook. Iulian Comănescu şi Moise Guran, în top

Dacă e adevărat că speranţa moare ultima, atunci înseamnă că eu sunt mort de miercurea trecută. Căci atunci a murit, în braţele unor politruci, speranţa mea pentru schimbare. Aşadar, eu trebuie să fi fost mort înanintea ei. Dar, totuşi, în noaptea de marţi, 3 noiembrie, speranţa mea era atât de vioaie, se simţea atât de bine… Nu dădea semne de boală, respira normal, ba chiar se încălzise serios între 30.000 de oameni care mergeau pe jos prin Bucureşti şi voiau schimbarea întregii clase politice. La doar după 24 de ore după asta, speranţa luase în cap, de la oameni de bine, o pancartă pe care scria „Jos Iohannis!”. *Marţi, 3 noiembrie 2015, în Bucureşti au ieşit în stradă aproximativ 30.000 de oameni, care au străbătut oraşul pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei – Piaţa Palatului – Primăria Sectorului 4 – Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii

După tragedia de la Club Colectiv şi mitingurile de protest, Facebook-ul şi site-urile-petardă s-au umplut de o serie întreagă de dezinformări sau intoxicări. Deşi pare la mintea cocoşului că toate aceste poveşti nu sunt adevărate, există oameni civilizaţi care ajung să creadă în ele, în lipsa informaţiei. Nu strică să demontăm măcar cele mai circulate miniciuni.

Desigur, preşedintele e de unul singur şi, pe deasupra, chiar nu îl suspectez că n-ar fi surprins de un melc ce ar face ţuşti din tufiş, dar tocmai de aceea are un aparat impresionant de oameni competenţi şi de încredere, oameni pe care singur şi i-a ales şi, acuma, după un an, uite eu mă întreb ce naibii mai prestează. Pe unii dintre ei i-am văzut cam prea relaxaţi prin poze la vizitele externe, pe alţii chiar îi ştiu, sunt oameni destupaţi la cap, o plăcere să bei cu ei o cafea în răcoarea umbroasă a vitraliilor bătrânului Cotroceni, dar uite, vine istoria peste noi şi parcă m-aş aştepta la un pic de acţiune. - See more at: http://www.biziday.ro/2015/11/12/melcul-nu-prea-face-tusti-dar-ar-cam-fi-timpul/#sthash.pdedCRKW.dpuf

În 2012, această instituţie performantă a fost decapitată şi ulterior demolată. Supus algoritmului politic, ICR s-a golit de profesionişti şi s-a umplut de sinecurişti. Cei care au nimicit ICR sunt aceiaşi politicieni pe care azi societatea românească îi respinge la unison.

Când pompierii au intrat în Clubul Colectiv, imediat după incendiu, zeci de telefoane sunau în buzunarele tinerilor deja morţi. Se auzeau soneriile vesele, se vedeau luminiţele pâlpâind prin buzunare, ca lumânările în mijlocul infernului. Toată durerea lumii e strânsă în această ştire, grija, speranţa, imposibila comunicare între două lumi.