Skip to main content

Articolul lui Tolontan despre Club Colectiv şi infecţiile din spitale, mii de distribuiri

 
Articolul lui Tolontan despre Club Colectiv şi infecţiile din spitale, mii de distribuiri

Un articol scris de Cătălin Tolontan şi Mirela Neag despre infecţiile intraspitaliceşti care au dus la decesul victimelor tragediei din clubul Colectiv a fost cel mai distribuit material de pe un blog, pe ziua de ieri.

Publicitate

Textul intitulat "#Colectiv. Medic de la Spitalul de Arşi: 'I-am salvat dintr-o bombă de foc şi au murit într-o bombă de microbi!'" a adunat peste 7.200 de share-uri pe Facebook.

Între cele mai distribuite postări de pe bloguri se numără una de pe blogul lui Moise Guran şi una de pe blogul lui Vlad Petreanu.

O selecţie de materiale de pe bloguri si platforme colective, distribuite pe Facebook, realizată de Paginademedia.ro şi FacebrandsPRO:

1. tolo.ro, “#COLECTIV. Medic de la Spitalul de Arsi: “I-am salvat dintr-o bomba de foc si au murit intr-o bomba cu microbi””, 7.247 share-uri pe Facebook.

Din material:

"Nu mai vreau să asist tăcut la mascarada care e vîndută oamenilor. Răniţii au murit din cauza infecţiilor intraspitaliceşti", spune un medic de la Spitalul de Arşi. Spitalul confirmă oficial, punct cu punct, dezvăluirile. Care este lucrul pe care-l consideraţi cel mai important de spus publicului din tot ce s-a întîmplat cu oamenii răniţi la Colectiv? Medic de la Spitalul de Arşi: Că mulţi dintre răniţi au murit cu zile. La noi, la Spitalul de Arşi, majoritatea au murit cu infecţie cu diverşi germeni, dintre care cel mai agresiv este piocianicul. Vorbesc cu certitudine despre Spitalul de Arşi, dar ştiu de la colegi de la alte spitale că situaţia este asemănătoare.

2. biziday.ro, “Un terorist cam tampit si un avertisment pentru SRI”, 1497 share-uri pe Facebook.

Din material:

Cât de înfierbântat la creier trebuie să fii ca să îi faci pe maghiarii din România să se simtă vinovaţi de faptul că un tâmpit plănuia un atentat cu petarde? Ca jurnalist n-ai nicio scuză, mai ales dacă ţi se spune că SRI-ul era cu ochii pe terorist de mai multe luni şi că i-a trimis DIICOT-ul să-l ia pe tâmpit de lângă nevastă-sa din pat, dar n-a cerut secretizarea acţiunii. Ca jurnalist trebuie să te întrebi de ce SRI-ul n-a căutat conexiuni, legături, poate mai sunt şi alţii care vor dori să sperie lumea cu pocnitori de Ziua României, de ce tâmpitul ar fi plănuit un atentat în secuime, între unguri, când putea să-l planifice la Bucureşti sau la Bârlad, dacă voia (oricum în altă parte decât între ai lui) şi mai ales, trebuie să te întrebi de ce a ales DIICOT-ul să servească pe tavă presei, printr-un comunicat, un tâmpit zugrăvit în terorist iredentist, când, de fapt, astfel de lucruri nici nu se fac publice. Din punct de vedere operativ, secretul este mult mai productiv.

3. adelaparvu.com, “Inainte si dupa. Renovarea unui apartament de 2 camere din Bucuresti dupa conceptul arhitectei Andreea Besliu”, 134 share-uri pe Facebook.

Din material:

Spaţiile mici sunt o mare provocare pentru orice specialist, mai ales când încăperile precum bucătăria şi baia sunt restrânse ca dimensiuni şi cu forme atipice. Ei bine, am ales să-ţi prezint o locuinţă de circa 49 de metri pătraţi din Bucureşti, care a fost complet renovată. Apartamentul situat într-un bloc vechi din capitală aparţine unui tânăr, care şi-a dorit un ambient cât mai simplu, mai ordonat şi cu accente masculine. Tânăra arhitectă Andreea Beşliu a fost cea care s-a ocupat de reamenajare şi a care a reconfigurat aşezarea mobilierului, dar a ales totul de la finisaje şi până la corpuri de iluminat. La final a rezultat o locuinţă aerisită, pe placul beneficiarului, dar totodată aici s-au aplicat idei frumoase de care merită să afli şi tu. Dar hai să-ţi spun mai multe.

4. petreanu.ro. “Bascalia in cazul Beke Istvan il transforma pe acesta in victima”, 110 share-uri pe Facebook.

Din material:

Nu prea înţeleg de unde miştourile şi tonul minimalizator faţă de întâmplarea cu Beke Istvan şi presupusul plan al acestuia de a detona un dispozitiv exploziv improvizat într-un loc public. Mulţi comentatori au sucombat tentaţiei băşcăliei pentru că li se pare probabil neserios să faci o bombă din artificii. Artificiile-s pentru distracţie, nu pentru omorât oameni, ce dracu’. Cum să-i spui teroristul cu artificii? E o glumă, clar. Plus că nici n-ar fi putut face prea mari pagube cu petardele alea, nu? Ce terorist e ăsta care nu omoară măcar, nu ştiu, zece-douăzeci de oameni deodată?

5. prisacariu.ro, “Interesul national, chefuri penale in interes personal pe banii Armatei”, 94 share-uri pe Facebook.

Din material:

Gabriel Oprea a fost ministru al Apărării între decembrie 2009 şi mai 2012. Durata mandatului său a fost de 30 de luni. În aceeaşi perioadă, Oprea a chefuit, în interes personal, de aproape 37.000 de euro (165.000 de lei). În medie, deci, fostul vicepremier Gabriel Oprea a dat petreceri pentru apropiaţi de peste 1.200 de euro lunar în unităţi de hrănire ale Ministerului Apărării. Fără, însă, să plătească integral notele de plată, arată un raport al Ministerului Apărării.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus