Skip to main content

FOTO. De Crăciun, Obama şi Bear Grylls în salbaticie, pe Discovery Channel

 
FOTO. De Crăciun, Obama şi Bear Grylls în salbaticie, pe Discovery Channel

Barack Obama va fi vedeta invitată într-un episod special al emisiunii Vedete în sălbăticie cu Bear Grylls, care va fi difuzat în prima zi de Crăciun, de la ora 22.00, pe Discovery Channel. Emisiunea va fi difuzată şi în reluare pe 27 decembrie, tot de la ora 22.00.

Publicitate

În plus, Discovery va mai difuza în prima zi de Crăciun mai multe programe de supravieţuire filmate în România.

În emisiunea Vedete în sălbăticie, preşedintele Obama porneşte la drum prin sălbăticia din Alaska alături de Bear Grylls, în timpul unei vizite în care urmăreşte efectele schimbării climatice asupra regiunii.

"Pentru prima oară în emisiune, un preşedinte va fi pus să treacă prin probe dificile, testându-şi atât rezistenţa fizică, cât şi curajul împreună cu celebrul expert în tehnici de supravieţuire", potrivit unui comunicat de presă al Discovery.

Obama şi Bear Grylls în sălbăticie va fi difuzat pe canalele Discovery din Europa de Nord, Europa de Sud (cu excepţia Franţei), Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, şi America Latină.

În plus, în prima zi de Crăciun, telespectatorii vor putea urmări episoade din diverse programe de supravieţuire filmate în România.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, când vor fi difuzate emisiunile filmate în România şi câteva detalii despre ele.

Joaca de-a supravieţuirea (sezonul 2, ep. 6) – vineri, 25 decembrie, de la ora 12:00

Terry Schappert, membru al Beretelor Verzi, este capturat în mijlocul unui exerciţiu militar şi apoi abandonat în apele îngheţate ale unui lac de munte din Transilvania.

Supravieţuire în doi (sezonul 3, ep. 8) – vineri, 25 decembrie, de la ora 13:00

Echipa formată din cei doi profesionişti celebri, Cody Lundin şi Joe Teti, va înfrunta unele dintre cele mai înfiorătoare şi periculoase zone de pe glob, pentru a demonstra faptul că anumite abilităţi şi cunoştinţe combinate cu o doză de gândire creativă te pot ajuta să lupţi pentru a rămâne în viaţă în cele mai dificile situaţii. Izolaţi în inima Munţilor Carpaţi, pierduţi într-un labirint de peşteri întunecate, Cody şi partenerul său Joe se luptă să scape cu viaţă, în timp ce lămpile pe care le au ataşate pe cască nu mai rezistă mult timp.

Supravieţuire extremă cu Ed Stafford (sezonul 1, ep. 3) - vineri, 25 decembrie, de la ora 14:00

Ed Stafford este pierdut în Munţii Carpaţi, una dintre ultimele zone de sălbăticie adevărată din Europa, unde ies la vânătoare sute de urşi bruni feroce. Prin urmare, trebuie să fie tot timpul cu ochii în patru, înfruntând frigul cumplit şi deshidratarea severă. După ce prinde o căprioară într-o capcană primitivă, îşi improvizează din pielea ei o îmbrăcăminte rudimentară. Folosind numai resursele pădurii, Ed trăieşte exact ca strămoşii noştri din Epoca de Piatră, care au populat cândva aceşti munţi. În numai 10 zile, a reuşit să-şi facă rost de haine, să aprindă un foc, să-şi construiască un adăpost şi să strângă provizii suficiente de hrană.

Tehnici esenţiale de supravieţuire (sezonul 3, ep. 11) - vineri, 25 decembrie, de la ora 15:00

Setea de aventură a lui Bear Grylls îl poartă până în inima ţinutului lui Dracula, în Munţii Carpaţi din Transilvania. Bear se întâlneşte faţă în faţă cu un urs brun, un mascul de talie mare. Înfruntând mediul aspru din munţi, Bear se aventurează prin defileuri înşelătoare pentru a scăpa cu viaţă.

Galerie foto cu Obama şi Bear Grylls

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus