
Hoandră a folosit apelative precum „sunteți niște lași”, „ați tăcut ca porcul în popușoi”, „morții care au murit în spitale din cauza lașității dumneavoastră”, „ noi vă plătim, noi vă dăm șpăgi”, „nu am auzit nici un discurs. Unde, sub masă l-ați ținut, sub birou?”.
În primă fază, propunerile de sancționare au fost de 50.000 de lei (Radu Călin Cristea), 20.000 de lei (Radu Herjeu) și 10.000 de lei (Valentin Jucan). Cum niciuna dintre propuneri a trecut la vot, Monica Gubernat, membru CNA, a propus o sancțiune intermediară de 30.000 de lei, votată de șase membri: Lorand Turos, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea. Valentin Jucan, Dorina Rusu, Viorel Vasile Buda și Florin Gabrea au fost împotrivă.
Din schimbul de replici dintre Octavian Hoandră și Gheorghe Borcea:
Octavian Hoandră: Nu mai vorbiți, domnule, că vorbiți prostii, sunteți niște lași. Sunteți lași, domnule profesor, ați tăcut ca porcul în popușoi. Am terminat cu dumneavoastră. La revedere.
Gheorghe Borcean: Nu știu cu cine vorbesc, nu așa se vorbește.
Octavian Hoandră: Cu România vorbiți. Cu morții. Cu morții care au murit în spitale din cauza lașității dumneavoastră. (...)
Gheorghe Borcean: Domnul Lascăr a spus, nu am schimbat nicio virgulă din discursul său, spunând despre greutatea și dificultatea și mortalitatea acestor cazuri.
Octavian Hoandră: Care a fost discursul dumneavoastră, domnule doctor? Nu am auzit nici un discurs. Unde, sub masă l-ați ținut, sub birou?
Octavian Hoandră: Câte mandate vă mai trebuie, domnule? Câți oameni vreți să mai îngropați cu lașitatea asta a dumneavoastră? Nu vă e rușine?
Gheorghe Borcean: Nu are legătură chestia asta.
Octavian Hoandră: Foarte bine! La revedere! La șpăgi! Și la alt mandat, domnule. Asigurați-vă alt mandat, că e mai bine.
Gheorghe Borcean: Un ton tendențios.
Octavian Hoandră: Păi nu e tendențios, e direct. Eu nu sugerez, vă spun clar că sunteți un laș.
Gheorghe Borcean: Vorbiți din gură, vorbiți din…
Octavian Hoandră: Dacă dumneavoastră ca medic vorbiți din altceva…
Dorin Chioțea: Ca pacient, eu care mai cunosc, mă preocupă sistemul medical din România…
Octavian Hoandră: Noi vă plătim, noi vă dăm șpăgi, domnule. Noi vă dăm șpăgi, noi vă dăm atenții, noi vă ținem, pe munca noastră faceți trei mandate și schimbați legile pe sub masă. Să vă fie rușine, pauză și revenim. M-am enervat.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii