Skip to main content

Un interviu fără curaj cu ministrul Curaj. Anchetă internă la Agerpres, după publicarea unui interviu discutabil cu ministrul Educaţiei

 
Un interviu fără curaj cu ministrul Curaj. Anchetă internă la Agerpres, după publicarea unui interviu discutabil cu ministrul Educaţiei

Conducerea Agerpres a început un control intern pentru a stabili circumstanţele publicării unui interviu cu ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, după ce reporterul instituţiei nu a atins niciuna dintre temele sensibile privind activitatea demnitarului, scrie EurActiv.ro.

Publicitate

Interviul cu ministrul Adrian Curaj a fost publicat duminică de Agenţia Naţională de Presă Agerpres, instituţie de stat finanţată din bani publici.

Reporterul Agerpres nu l-a întrebat pe ministrul Curaj nimic în legătură cu măsurile luate în tentativa de a contracara valul de plagiate din mediul academic şi nici în ceea ce priveşte calitatea sa de membru în Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale.

Surse EurActiv.ro au declarat că jurnalistul Agerpres desemnat să realizeze acest interviu ar fi trimis o listă de întrebări la cabinetul ministrului Curaj odată cu solicitarea pentru interviu. Potrivit aceloraşi surse, staff-ul ministrului ar fi tăiat din listă întrebările referitoare la temele sensibile, iar interviul a fost realizat pe baza setului de întrebări astfel convenit.

Directorul Agerpres, Alexandru Giboi, a confirmat faptul că, în 8 ianuarie 2016, reporterul Agerpres a transmis Ministerului Educaţiei o solicitare de interviu în care se regăseau „nouă-zece-unsprezece întrebări”.

„Mai multe nu ştiu să vă spun oficial în acest moment (luni dimineaţă, n.r.). Ştiu doar că reporterul a făcut interviul pe respectivul set de întrebări transmis în 8 ianuarie, nu vă pot răspunde acum de ce nu şi-a actualizat temele de atins de la momentul 8 ianuarie şi până la întâlnirea cu ministrul. Vom face o anchetă internă şi vom vedea ce anume s-a întâmplat. Sunt de acord că interviul putea fi mai cuprinzător”, a declarat Alexandru Giboi, luni, pentru EurActiv.ro.

Giboi a precizat, totodată, că şi-a atenţionat subalternii asupra ghidului editorial, punându-le în vedere şi să revadă tehnica realizării interviului. Interviul cu ministrul Curaj a fost realizat, conform site-ului agenţiei, în 22 ianuarie, de reporterul Roberto Stan, iar editarea acestuia i-a revenit Cristinei Tatu.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Acum nu stiu cum este cu deontologia asta...daca se trimit intrebarile in prealabil sau nu...iar daca le trimiti si ti se comunica fatul ca una sau mai multe intrebari nu ți se va răspunde mai realizezi sau nu acel interviu.

Trimite un comentariu

sus