Skip to main content

Lavinia Chican devine partener în cadrul agenţiei McCann PR

 
Lavinia Chican devine partener în cadrul agenţiei McCann PR

Lavinia Chican, Senior Account Director, a fost numită recent partener în cadrul agenţiei McCann PR. Lavinia s-a alăturat echipei McCann PR din anul 2008, ea acumulând până în acest moment o experienţă de peste 17 ani în industria de comunicare, dintre care 13 ani în McCann Group.

Publicitate

Din noua sa poziţie, Lavinia va contribui la strategia de dezvoltare a business-ului companiei, fiind în acelaşi timp responsabilă de campaniile de comunicare pe conturile Coca-Cola România, Coca-Cola HBC, Heineken, Carrefour, NEPI, Enel, Salvaţi Copiii şi altele.

De asemenea, Lavinia coordonează de mai bine de zece ani comunicarea pentru cel mai important turneu de tenis din Europa de Sud-Est, BRD Năstase-Ţiriac Trophy.

Totodată, Lavinia este implicată şi în organizarea McCann Conferences pe teme de leadership, educaţie, inovaţie şi sport.

“Îmi place foarte mult ceea ce fac, iubesc McCann-ul. Aşa că, de acum încolo, nu voi face altceva decât să îmi continui cu şi mai mult elan călătoria mea profesională în cadrul marii familii McCann”, a spus Lavinia Chican.

Campanii conduse de Chican care au aduse premii agenţiei McCann PR

  • Best regional communication campaign în cadrul European Excellency Awards pentru Campania FIFA World Cup 2010 Trophy Tour
  • Coca-Cola, Silver Drum în 2013 pentru proiectul Coca-Cola Live Tweets,
  • Silver & Bronze Effie Awards în 2014 pentru Campania Dorna “Grijă pentru Copii”.

McCann PR este divizia de relaţii publice a grupului McCann. Agenţia este afiliată la una dintre cele mai prestigioase şi mai mari reţele internaţionale de PR din lume, Weber Shandwick.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus