Skip to main content

Marca Steaua, evaluată la 57,3 milioane de euro

 
Foto: Sport.ro
Foto: Sport.ro

A fost stabilită valoarea mărcii Steaua Bucureşti: 57,3 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Publicitate

Evaluarea a fost stabilită la solicitarea MApN, care este deţinătorul mărcii Steaua Bucureşti potrivit unei hotărâri a instanţei din decembrie 2014. "CSA Steaua poate demara procedurile competitive permise de lege pentru valorificarea mărcii", se arată în comunicatul instituţiei.

Totodată, în comunicat se mai menţionează că evaluatorul urmează să stabilească şi valoarea prejudiciului creat prin folosirea mărcii Steaua. "Evaluatorul va desfăşura, în termenul prevăzut de acordul cadru, procedurile subsecvente pentru stabilirea valorii prejudiciului creat prin folosirea mărcii „Steaua Bucureşti” în perioada 2004-2014 şi respectiv stabilirea taxei de licenţă pentru clasa fotbal şi ulterior pentru toate celelalte clase şi produse din certificatul de marcă."

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, comunicatul de presă al MapN:

Informaţie de presă

Comisia constituită la nivelul Ministerului Apărării Naţionale pentru analizarea demersurilor întreprinse până în prezent în direcţia valorificării mărcii „Steaua” şi a identificării de soluţii legale de utilizare a Complexului Sportiv Ghencea a înaintat un prim raport de etapă ministrului apărării naţionale şi a propus un set de măsuri care pot fi promovate în perioada următoare pe ambele dimensiuni ale problematicii.

Referitor la marca „Steaua”, Comisia a constatat că evaluatorul autorizat ANEVAR, selectat prin procedură competitivă şi transparentă de către CSA „Steaua”, a încheiat procedura de evaluare a brandului „Steaua Bucureşti”, stabilind valoarea acestuia la 57.306.150 Euro.

În conformitate cu normele legale, evaluatorul va desfăşura, în termenul prevăzut de acordul cadru, procedurile subsecvente pentru stabilirea valorii prejudiciului creat prin folosirea mărcii „Steaua Bucureşti” în perioada 2004-2014 şi respectiv stabilirea taxei de licenţă pentru clasa fotbal şi ulterior pentru toate celelalte clase şi produse din certificatul de marcă.

După finalizarea procesului de calcul al taxelor de licenţă, CSA Steaua poate demara procedurile competitive permise de lege pentru valorificarea mărcii.

Legat de stadionul şi terenurile de antrenament din Complexul „Ghencea”, Comisia a informat conducerea M.Ap.N. cu privire la derularea unor proceduri de omologare a stadionului pentru desfăşurarea de competiţii sportive pentru a face posibilă utilizarea acestuia în condiţii de legalitate.

Comisia monitorizează, conform mandatului stabilit de ministrul apărării naţionale, derularea pe mai departe a acestor proceduri în maniera cea mai transparentă şi corectă, rămânând deschisă dialogului cu reprezentanţii clubului de fotbal reprezentat de FCSB, care pot contribui cu propuneri concrete şi constructive la găsirea cu celeritate a unor soluţii practice, conforme cu Decizia ÎCCJ nr. 3425/ 2014 şi în acelaşi timp, de natură să promoveze şi să sprijine performanţa sportivă.

Comisia numită de ministrul apărării naţionale îşi va continua activitatea până la găsirea soluţiilor legale, conform mandatului stabilit.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cr cr
    3 sferturi din evaluare apartin echipe "Valentin Ceausescu". ;)
  • Mm Mm
    Nu cumpara nimeni o marca cu banii astia. Iti mai trebuie inca pe atat sa cumperi jucatori si sa le platesti lor si staff-ului salariile pe 1 an, sa bagi 100 de milioane de euro intr-un club in Romania e prostie.Nu vor scoate marca la licitatie ca se afla ca nu valoreaza nici pe 10% , pe ei ii intereseaza sa il ingroape pe Becali cu un prejudiciu imens calculat dupa valoarea asta scoasa din buzunar. Daca le iese ingroapa FCSB iar Steaua administrata de Armata va avea soarta Sportului, Craiovei , Rapidului, etc. Vom ramana pentru multi ani fara echipa ce-a mai cunoscuta a tarii.
  • Ion Postacu Ion Postacu
    Neinteligent e ala are ar mai mult de 57,3 eurocenti...

Trimite un comentariu

sus