"Căline, dacă vă interesa informarea publicului, ar fi trebuit să discutaţi de TVR, nu de Antene", îi spune jurnalistul Teodor Tiţă preşedintelui Senatului, într-un text de opinie publicat pe incentru.ro şi, parţial, pe blogul Adevărul.
Jurnalistul scrie că Parlamentul ignoră problemele cu care se confruntă Televiziunea Română, iar în schimb "îl cheamă la ordine pe premier pentru o afacere privată finanţată din bani furaţi".
"Nu sunt nici 24 de ore de la descinderea inspectorilor ANAF la clădirile aflate teoretic în proprietatea statului. Nici 24 de ore. Şi premierul trebuie deja să dea explicaţii parlamentului. Acelaşi parlament care de luni de zile se face că nu vede situaţia în care se află TVR. Nu numeşte un Consiliu de administraţie, nu ia o decizie privind felul în care ar trebui să funcţioneze televiziunea publică şi, în general, nu dă semne că este în vreun fel interesat de o instituţie de media majoră care aparţine statului şi care ar putea să suplinească deficitul de onestitate pe care publicul îl acuză la media private. Nu numai că ar putea, dar este şi obligată să facă aşa. Nu, parlamentul n-are nicio treabă cu asta. În schimb îl cheamă la ordine pe premier pentru o afacere privată finanţată din bani furaţi", a scris Teodor Tiţă.
Acesta mai sugerează faptul că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu ar fi interesat de informarea corectă a publicului sau de prejudiciul major suferit de TVR.
"Credeţi sincer că Tăriceanu este interesat în vreun fel de o informare corectă a publicului? Dacă da, s-a decis ceva în legătură cu TVR? Cu pierderile de acolo? Cu felul în care jurnalismul este ucis prin sufocare lentă pe banii statului? Şi la TVR e un prejudiciu major, dar nimeni nu dă semne că e interesat. Degeaba scrie Irina Radu scrisori. Degeaba protestează MediaSind", mai scrie Tiţă.
Textul integral este publicat pe incentru.ro.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii