Skip to main content

Alegerea unui nou şef al TVR, amânată pentru o săptămână

 
tvr
tvr

Alegerea unui nou preşedinte director general al TVR de către membrii CA a fost amânată pentru o săptămână, aşteptându-se revenirea în ţară a reprezentantului UDMR, care este în străinătate, relatează News.ro.

Publicitate

Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a anunţat că se amână alegerea unui nou preşedinte director general al TVR, deoarece CA nu a putut veni cu o singură propunere. Ştirbu a spus că, din punct de vedere legal, comisiile de cultură nu au ce să facă, astfel că aşteaptă o propunere din partea CA.

Membrii CA al TVR ceruseră comisiilor parlamentare de cultură să găsească o soluţie legală, în condiţiile în care s-a înregistrat de două ori paritate la vot pentru preşedintele director general al televiziunii publice, prima dată candidând Radu Carp (PNL) şi Doina Gradea (PSD), iar a doua oară Monica Ghiurco (angajaţii TVR) şi Doina Gradea (PSD). În cele două runde de vot s-au înregistrat câte şase voturi pentru fiecare candidat, în condiţiile în care reprezentantul UDMR lipseşte.

”Au exitat două propuneri ale Consiliului de Administraţie, consiliul a votat cu un număr de şase voturi pentru unul, şase voturi pentru celălalt. (...) Legea ne spune clar că acea propunere pe care CA o înaintează Comsiilor reunite de cultură timp de şapte zile, Parlamentul trebuie să ia o decizie. (...) Au fost tot felul de permutări. Au candidat diverse persoane. Se vede clar că a fost un blocaj politic, ceea ce înseamnă că politicul nu trebuie să se mai implice în această instituţie”, a spus Ştirbu. Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de cultură din Senat, social-democratul Georgică Severin, susţine că Legea de funcţionare se poate interpreta.

”În viziunea noastă, acolo (Legea TVR - n.r.) lucrurile sunt foarte clare. După ce Consiliul de Adminsitraţie ţi-a prezentat o propunere care a fost respinsă sau se ajunge la acest blocaj, Comisiile reunite de cultură fac propuneri”, a spus Severin.

Reprezentantul UDMR, Debreczeni Hajnal, este plecată în străinătate, urmând să revină în ţară săptămâna viitoare, marţi seară. Prin urmare, membrii CA urmează să se reunească din nou peste o săptămână.

Noul Consiliu este format din Irina Radu, Doina Gradea, Alfred Bulai, Oana Stănciulescu , Radu Carp, Debreczeni Hajnal , Ruxandra Garofeanu, Valeriu Hadji, Raico Cornea, Christel Ţopescu, George Orbean, Teodor Gabriel Giurgiu, Monica Ghiurco.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • @maria @maria
    Vezi rosu in fata ochilor? Consulta un oftalmolog. Fata buna care nu stie ce vrea psd. Deci nu e psd.
    Daca va iesi Ghiurco, TVR va avea un PDG ales de angajati, venit din randul angajatilor, care a evoluat natural si care a devenit un foarte bun profesionist. TVR ar avea astfel, dupa multa vreme, un reprezentant de elita al jurnalismului sanatos romanesc. Daca va avea suficienta sustinere din partea angajatilor si va ramane in functie atat cat este necesar, Ghiurco ar putea sa orienteze TVR pe un drumul spre redresare. Asa ca spre deosebire de Gradea, aservita politic si slujind interese private, Ghiurco este pe departe o persoana pe care TVR o merita si de care are nevoie in momentul de fata.
  • maria maria
    Avem de ales intre PSD si PSD. Ambele candidate sint oamenii PSD. Cu un bonus: Gradea poate deveni omul oricui.
  • iana iana
    Ar trebui sa consultati si hotnews, eventual si alte surse, monica ghiurco (eterna PSD) s-a AUTOPROPUS presedinte la TVR. Ca sa o bage in insolventa, asa cum vrea partidul, fireste.
    Angajatii tvr au exact ce merita...
  • Horea Horea
    Deja incep sa ma ENERVEZ din cauza acestui "joc" copilaresc referitor la o problema, totusi, serioasa!
  • geo geo
    Și omul UDMRului nu are supleant ?
    Adică, pe viitor, dacă vor fi situații de blocaj în activitatea TVR și se impun luarea unor decizii urgente ce se face, se așteaptă ca udemeristul să se întoarcă, peste mări și țări, în țară?

Trimite un comentariu

sus