Skip to main content

PRESA DE AZI. Adevărul: România vrajbei noastre

 
PRESA DE AZI. Adevărul: România vrajbei noastre

Prihologia poporului român, imperiul lui Dan Grigore Adamescu şi cazul de dopaj în care este implicată Maria Sharapova se numără printre subiectele presei de astăzi.

Publicitate

Ziarul Adevărul îşi deschide ediţia de astăzi cu o analiză asupra prihologiei poporului român în contextul scandalului ANAF-Antene, care a împărţit ţara în două tabere.

"Recentul scandal al Antenelor a împărţit societatea românească în bătrâni „demni de milă şi compasiune” şi tinerii „drogaţi”, „agaricii de pe Facebook” şi „jivinele de pe net”. Patru trăsături psihologice ale „sufletului” românesc împart societatea în grupuri lipsite de solidaritate, în „noi” şi „ei”, ecuaţie în care „ei” sunt priviţi cu neîncredere şi consideraţi pontenţiali duşmani. Psihologul clujean Daniel David a explicat că este vorba despre patru trăsături psihologice ale „sufletului” românesc care divizează în permanenţă poporul: colectivismul, neîncrederea, competitivitatea şi cinismul", scrie ziarul Adevărul pe prima pagină.

Paginademedia.ro prezintă în continuare titlurile şi principalele subiecte ale presei de astăzi.

Evenimentul zilei: "Imperiul putred al lui Dan Adamescu". Procurorii anticorupţie au demarat ancheta penală împotriva omului de afaceri Dan Adamescu. În noul dosar, în care este acuzat că a prejudiciat societatea Astra Asigurări cu aproape 800 de milioane de lei în perioada 2011-2013, Dan Adamescu a fost obligat să plătească o cauţiune- record pentru Justiţia din România, respectiv 40 de milioane de lei.

Gazeta Sporturilor: "A luat pastile interzise în SUA". Şefa antidopingului românesc spune că Mildronate, pastila luată de Sharapova, îmbunătăţeşte capacitatea de efort şi este un medicament interzis în Statele Unite.

România liberă: "Primăria Bucureşti a rătăcit 7 milioane de euro într-un service auto". Directia Nationala Anticoruptie a descins la inceputul lunii februarie la societatea Ciclop, care apartine de Consiliul General Bucuresti. Motivul: firma a pierdut mai multe procese cu fostii angajati si nu poate justifica absenta unor sume de bani, de ordinul milioanelor de euro.

Jurnalul Naţional: "Uriaşul cu picioare de lut". Poşta Română a trecut în ultimii 25 de ani de la lider la codaşul pieţei. Pe segmentul de poştă rapidă, de la 100% cotă de piaţă, a ajuns la doar 4%. La mesagerie – coletărie mai are doar 6%. "Relaţiile" marilor directori căpuşează anual compania cu circa 30 de milioane de lei.

Libertatea: "Jaf la cununie, nuntă cu economie". După ce a cheltuit 40.000 de euro din banii mirelui la cununie, Tonciu a negociază cu Antena 1 costurile pe care le presupune petrecerea din septembrie.

Click!: "Bălanca vrea înapoi 90.000 de euro pe o casă care nu există". Solista a sperat în zadar că apartamentul cumpărat acum 9 ani va fi construit.

Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus