Skip to main content

PROIECT. Doi deputați vor să abroge Ordonanța antirebate: "nu a avut efectul scontat"

 
PROIECT. Doi deputați vor să abroge Ordonanța antirebate: "nu a avut efectul scontat"
Publicitate in statii ratbb

PROIECT DE LEGE. Ordonanța antirebate, care a dat bătaie de cap agențiilor de media, ar putea să dispară cu totul. Doi deputați au inițiat o propunere legislativă pentru abrogarea cu totul a ceea ce a mai rămas din ordonanța de urgență inițiată în 2013 de guvernul Ponta, ce vizează modul în care se face achiziția spațiului publicitar la televiziuni și radiouri.

Cei doi parlamentari și-au motivat propunerea prin faptul că efectul ordonanței nu a fost „cel scontat”, iar profiturile agențiilor de media, „contributori importanți la bugetul de stat”, au fost grav afectate de această ordonanță. În plus, „creșterea cifrelor de afaceri pentru radiodifuzori nu au fost de natură să genereze profituri”, se arată în expunerea de motive a celor doi deputați. 

Publicitate

Documentul celor doi deputați - Florin Pâslaru (PSD) și Răzvan Horia Mironescu (PNL), a fost depus la Camera Deputaților luni, 21 martie, și a fost înregistrat pentru dezbatere. 

Ordonanța 25 a fost publicată în aprilie 2013 fără ca Guvernul să se consulte cu piața de publicitate, iar de atunci a suferit mai multe modificări, până la forma la care a fost introdusă în Legea audiovizualului.

În varianta inițială, agențiile ieșeau practic din „circuitul banilor” dintre clientul publicitar și radiodifuzor, ordonanța obligând ca facturarea să se facă doar între client și televiziune. Ordonanța a fost confirmată prin lege, însă ulterior fostul președinte Traian Băsescu a trimis legea la reexaminare, iar apoi a trecut din nou prin Camera Deputaților și Senat, camere care au mai modificat-o.

Ulterior, după modificările făcute la presiunea pieței, s-a reintrodus în circuit agențiile și s-a dat posibilitatea ca și acestea să fie parte a contractului.

Ordonanța 25 în aprilie 2013, în varianta inițială:

  • „Orice oferte de pret pentru achizitionarea publicitatii televizate" trebuie "obligatoriu confirmate in prealabil in scris cu radiodifuzorul".
  • Obiectul achizitionarii (de spatiu publicitar - n.red.) va fi platit direct de catre beneficiarul final al publicitatii televizate radiodifuzorului, in baza facturii ce va fi emisa de radiodifuzor catre beneficiarul final al publicitatii televizate.
  • Orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de catre radiodifuzor, trebuie sa figureze pe factura emisa beneficiarului final al publicitatii televizate Intermediarii nu pot sa primeasca alta plata sau cotraprestatie decat cea care le este platita de catre beneficiarul final al publicitatii televizate in vederea remunerarii serviciilor prestate si nici vreun avantaj material, indiferent de natura acestuia, din partea radiodifuzorului.”

Varianta în vigoare a prevederilor (pe care cei doi deputați o vor abrogată): 

  • (1) Achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat de către beneficiar se poate face fie direct de la radiodifuzor, fie printr-un intermediar (agenţie sau regie).
  • (2) În cazul în care achiziţionarea spaţiului publicitar televizat se face printr-un intermediar, contractele vor fi tripartite, la cererea oricăreia dintre părţi.
  • (3) În ambele cazuri prevăzute la alin. (1), radiodifuzorul va emite către beneficiarul publicităţii televizate sau, după caz, către intermediar facturi aferente achiziţionării de spaţiu publicitar televizat, în care va fi evidenţiat orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, conform contractului.
  • (4) În cazul contractelor derulate prin intermediar, acesta va emite facturi aferente serviciilor de intermediere corespunzătoare prevederilor contractului. Intermediarii nu pot primi altă plată sau contraprestaţie decât cea pentru remunerarea serviciilor prestate şi nici vreun avantaj material, indiferent de natura acestuia, din partea radiodifuzorului.
  • (5) Orice act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol este nul.

Din expunerea de motive pentru abrogarea ordonanței antirebate:    

„În pofida bunelor intenții care au stat la baza elaborării și promovării acesteo ordonanțe de urgență, analiza punctuală și detaliată asupra participanților relevanți pentru piața media, respectiv radiodifuzorii și agențiile de media, arată faptul că scopul esențial urmărit prin reglementarea achiziției de spațiu publicitar televizat nu a fost cel scontat”, se arată în expunerea de motive. 

„Mai mult decâ atât, se constată o contracție semnificativă a profiturilor înregistrate de cele mai importante agenții de media, având drept consecință reducerea contribuțiilor către bugetul statului.”

„De la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului, cifrele de afaceri ale agențiilor de media au scăzut, în timp ce cifrele de afaceri ale radiodifuzorilor au crescut, pe cale de consecință.”

„Contributori importanți la bugetul de stat în perioada 2010 - 2012, agențiile de media au înregistrat pierderi cuprinse între 500.000 de euro și 3.500.000 de euro pentru fiecare agent economic. Cu toate acestea creșterea cifrelor de afaceri pentru radiodifuzori nu a fost de natură să genereze profituri, majoritatea acestora raportând în continuare pierderi.”

Citește și:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu