Skip to main content

Antena 3, scrisoare înaintea procesului cu Kovesi: Am avut parte de un simulacru de judecată

 
Antena 3, scrisoare înaintea procesului cu Kovesi: Am avut parte de un simulacru de judecată

"Am avut parte de un simulacru de judecată. Judecătorul fondului Crina Buricea nu a putut indica în sentinţă care sunt probele cu care reclamanta a dovedit fapta noastră ilicită", spun mai mulţi jurnalişti de la Antena 3 într-o scrisoare deschisă prezentată aseară pe post. Scrisoarea vine chiar înaintea procesului cu Laura Codruţa Kovesi, care a fost pierdut de jurnaliştii Antenei 3 în primă instanţă.

Publicitate

Printre semnatarii scrisorii se numără Mihai Gâdea, Radu Tudor şi Mugur Ciuvică.

"Semnalăm opiniei publice că jurnaliştii nu mai sunt judecaţi pe probele care se produc în instanţă, ci pe baza Rapoartelor Inspecţiei CSM - care nu are atribuţii în stabilirea răspunderii civile a unor persoane şi nu poate emite cu autoritate de lucru judecat - atunci când este vorba de magistraţi precum şefa DNA Laura Kovesi", se mai spune în scrisoarea semnată de jurnaliştii Antenei 3. Textul integral, în articol.

CONTEXT. Reamintim că în octombrie 2015, postul Antena 3 a pierdut procesul cu Laura Codruţa Kovesi şi a fost obligat să plătească despăgubiri de 250.000 de lei, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

În cazul emisiunii Sinteza zilei din 19 iunie 2014 au fost prezentate imagini de la o întâlnire dintr-o parcare, între Laura Codruţa Kovesi şi procurorul Valentin Şelaru. În aceeaşi emisiune, au fost făcute referiri la viaţa sentimentală a Codruţei Kovesi, despre care s-a spus că ar fi avut o relaţie cu şoferul său. În plus, în aceeaşi emisiune a fost difuzată o înregistrare în care Bercea Mondialu' a spus că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, la preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la Vasile Blaga, despre care susţinea că ar fi implicat în acest caz.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, conţinutul complet al scrisorii semnate de Mihai Gâdea Radu Tudor Bianca Nae Mugur Ciuvică Răzvan Savaliuc:

"Miercuri, 6 aprilie 2016, la Curtea de Apel Bucureşti se va judeca apelul în dosarul în care şefa DNA Laura Kovesi a cerut uriaşa sumă de 1.000.000 lei daune morare pentru că, într-o emisiune de televiziune, câţiva jurnalişti au pus întrebări şi emis opinii absolut normale într-o societate democratică faţă de un eveniment public comentat de întreaga presă.

Am fost obligaţi la fond, de judecătorul Crina Buricea de la Tribunalul Bucureşti, la plata unor daune de 250.000 (aproape 60.000 de euro), o sumă colosală pe care reclamanta Laura Kovesi nu a putut să o justifice. A recunoscut în sală că nu poate dovedi prejudiciul. Nu a depus niciun înscris pentru a dovedi prejudiciul, dar i s-au acordat despăgubiri reprezentând contravaloare unui apartament în Capitală, cea mai mare sumă acordată vreodată într-un dosar de presă.

Am avut parte de un simulacru de judecată. Judecătorul fondului Crina Buricea nu a putut indica în sentinţă care sunt probele cu care reclamanta a dovedit fapta noastră ilicită. Împotriva noastră s-a folosit pur şi simplu un Raport al Inspecţiei CSM prin care Laurei Kovesi i s-a apărat reputaţia faţă de comentariile apărute în întreaga presă în iunie 2014, pe marginea acuzelor aduse acesteia şi preşedintelui ICCJ Livia Stanciu, de către deţinutul Sandu Anghel.

Întreaga sentinţă nu este decât o transpunere a Raportului Inspecţiei CSM de apărare a reputaţiei doamnei Kovesi, într-o sentinţă civilă de pedeapsă, în cadrul unui proces în care nu au contat apărările noastre, ci doar ce era scris în respectivul Raport.

CSM nu are atribuţii prin lege în a stabili vinovăţia jurnaliştilor, iar materialele Inspecţiei CSM acuzatoare la adresa presei sunt emise unilateral, în absolut toate cazurile fără audierea jurnaliştilor acuzaţi de afectarea independenţei sistemului judiciar.

Semnalăm opiniei publice că jurnaliştii nu mai sunt judecaţi pe probele care se produc în instanţă, ci pe baza Rapoartelor Inspecţiei CSM - care nu are atribuţii în stabilirea răspunderii civile a unor persoane şi nu poate emite cu autoritate de lucru judecat - atunci când este vorba de magistraţi precum şefa DNA Laura Kovesi.

Am declarat apel împotriva sentinţei nedrepte de la fond. La primul termen din 23.03.2016 s-a forţat judecarea nostră în regim de urgenţă, după ce ni s-au respins absolut toate probele în apărare cerute. Până şi înregistrările de la şedintele de fond de la Tribunalul Bucureşti - cu care intenţionăm să dovedim că Laura Kovesia spus în sală că nu poate dovedi că a suferit un prejudiciu - ne-au fost refuzate, aşa cum ne-au fosr refuzate aceleaşi înregistrări şi pe toată perioada cât dosarul a stat la Tribunalul Bucureşti. Ni s-a interzis practic accesul la propriul dosar.

Ce judecată dreaptă putem avea în apel, când nu ni s-a primit niciun act la dosar şi ni s-au respins absolut toate probele? Au fost obligaţi la plata de daune până şi jurnalişti care nu au făcut nicio afirmaţie la adresa reclamantei Kovesi. Nu mică ne-a fost mirarea să descoperim după încheierea şedinţei de judecată din apel că din completul care ne-a respins toate probele, judecătoarea Andreea Doris Tomescu a fost în trecut procuror DNA şi a devenit judecător prin votul dat de CSM, din componenţa căruia a făcut parte şi reclamanta Laura Kovesi, pe când era Procuror general.

Judecătoarea Andreea Doris Tomescu nu a înţeles să se abţină, deşi este de notorietate că reclamanta Laura Kovesi, în calitate de şefa a DNA, a atacat în 2015 cu contestaţie în anulare sentinţa definitivă de achitare a Marianei Rarinca, pe motiv că unul dintre judecătorii apelului s-ar fi aflat în incompatibilitate pentru simplu fapt că înainte cu trei ani de pronunţarea soluţiei de achitare ar fi avut o discuţie contradictorie în CSM cu partea vătămată Livia Stanciu.

Contestaţia în anulare a fost admisă în cazul Rarinca pe motiv de incompatibilitate a judecătorului, din motivul arătat, dar iată că în cazul unde şefa DNA este reclamantă, aceasta vede normal să fie judecată de un fost procuror DNA pe care ea l-a avizat ca judecător. Evident, nu putem spera la o judecată dreaptă, în condiţiile în care problema nevinovăţiei noastre nu ţine de probele din dosar, ci de cine ne judecă, actul de justiţie devenind o loterie în care poţi avea şansa sau ghinonul să nimereşti la anumiţi judecători.

Prezenta noastră scrisoare deschisă nu urmăreşte decât să tragă un semnal de alarmă în societate faţă de modul în care considerăm că suntem hărţuiţi în instanţe de şefa DNA Laura Kovesi, fără ca în apărarea noastră să mai conteze probele şi nici măcar aparenţa unui proces echitabil."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Vesnic "ingeri", angajatii Antenelor se cred victimele Justitiei.
    Mai rasfirati, baieti!...
  • As regreta sa-i vad la bulau! Cine ar mai manipula bietii batrani cu atata succes?
  • Pfui..Saracii ziaristi..cum are lumea asta rea ceva cu ei..si ei..."ingerasi " nu alta..Da mai stimabililor..cand aruncati cu laTURI..NU VA GANDITI ..CA CINEVA O SA REUSEASCA A "VA CASTRA" dpdv ziaristic?..Nu 1 mil lei trebuia sa ceara..10 mil euro..sau mai mult..Ca sa invete si "televiziunile" noastre de tot ***..ca nu trebuie sa arunci cu noroi in cineva DACA NU AI DOVEZI CLARE..
  • Ceea ce "plutonul" A3 se face ca nu stie este ca ei trebuie sa dovedeasca in instanta acuzatiile pe care le-au lansat pe post.
    Ceea ce nu au reusit sa faca. Ca atare au inventat o diversiune, ca si in cazul ICA cu telepatia, cum ca duduia Kovesi nu a putut dovedi prejudiciul ( fara sa-si dea seama ca prin aceasta abordare ei recunosc implicit ca a existat un prejudiciu, dar contesta modul de stabilire).
    Asta-i valabil cand iti loveste unul masina sau iti da foc la casa.
    Exemplu: Iese Basescu la Romania TV si spune ca Gadea este amantul lui Vociulescu (telepatic, bineinteles:) ) si coana preoteasa l-a zamislit cand era in transa religioasa si de aici comportamentul deviant. Urmeaza process si intreb: cum dovedeste Gadea prejudiciul? Comanda o expertiza financiar-contabila? Ne adduce cearsaful din noaptea nuntii cu Intact?
    Cazul Huidu: cum credeti ca se poate stabili valoarea despagubirilor ce trebuie primite de rudele victimelor pentru trauma psihica suferita? iei salariul decedatului pe nu stiu cati ani si in nu stiu ce procent? Asta-i vax albina, oamenii raman traumatizati pe viata.
    Concluzia este cunoscuta de toata lumea, nu poti stabili prejudiciu prin metode matematice/financiare in cazurile in care este afectata imaginea sau sanatatea unui personaj, totul este subiectiv.
    De aceea oamenii normali la cap nu arunca acuzatii fara probe si nici nu lanseaza scenarii aberante.
  • Ăla nu este proces, chestia aia se numește EXECUȚIE. Judeatorul care va da astăzi condamnarea nu este instanță, se numește PLUTON DE EXECUȚIE.

Trimite un comentariu

sus