Skip to main content

Membru CNA: Insolvenţa TVR, o afacere de partid cu caracter penal

 
valentin-jucan-razvan-chirita (1)
valentin-jucan-razvan-chirita (1)

Valentin Jucan, membru CNA, spune într-un comunicat de presă că intrarea în insolvenţă a TVR este "o afacere de partid cu caracter penal" şi le solicită noilor membri ai Consiliului de Administraţie al postului public să respingă această procedură.

Publicitate

În textul trimis astăzi presei, membrul CNA face referire şi la administratorul judiciar Remus Borza despre care s-a spus în presă că ar urma să se ocupe de insolvenţa TVR.

"De asemenea, solicit public noilor membri ai consiliului de administraţie al T.V.R. să respingă propunerea de intrare în insolvenţă a televiziunii publice. În acelaşi registru, solicit membrilor să nu formuleze nicio propunere în ceea ce priveşte persoana lui Remus Borza, condamnat penal pentru fapte săvârşite în exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

În caz contrar, membrii consiliului de administraţie se vor afla în situaţia ignorării unei hotărâri judecătoreşti, faptă pedepsită cu închisoare de la trei luni la trei ani, aşa cum prevede art. 287 lit “c” din noul Cod penal", a scris Jucan în comunicatul de presă.

Membrul CNA mai susţine că Televiziunea Română "se îndreaptă nu doar spre faliment ci şi spre dezmembrare, mulţumită actualei majorităţi politice din Parlament care s-a impus şi în consiliul de administraţie al televiziunii".

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, conţinutul comunicatului de presă semnată de Valentin Jucan.

"Obligaţiile pe care le am în calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, respectiv art. 11.6 din Legea audiovizualului, situaţia în care se află Televiziunea publică, declaraţiile recente ale lui Remus Borza şi acţiunile Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă – UNPIR, mă obligă la a sesiza Parchetul General în legătură cu decizia UNPIR referitoare la Remus Borza.

De asemenea, solicit public noilor membri ai consiliului de administraţie al T.V.R. să respingă propunerea de intrare în insolvenţă a televiziunii publice. În acelaşi registru, solicit membrilor să nu formuleze nicio propunere în ceea ce priveşte persoana lui Remus Borza, condamnat penal pentru fapte săvârşite în exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. În caz contrar, membrii consiliului de administraţie se vor afla în situaţia ignorării unei hotărâri judecătoreşti, faptă pedepsită cu închisoare de la trei luni la trei ani, aşa cum prevede art. 287 lit “c” din noul Cod penal.

Constat faptul că se doreşte cu orice preţ intrarea în insolvenţă a Televiziunii publice, în lipsa unui proiect clar, obligatoriu, care să arate cum se doreşte a fi T.V.R. după ieşirea din insolvenţă: câte posturi de televiziune vor mai rămâne şi în ce formă, care este numărul de angajaţi care vor rămâne, în ce măsură patrimoniul televiziunii va fi afectat de plata datoriilor, care sunt garanţiile pentru protejarea libertăţii de exprimare şi a emisiei, ce se întâmplă cu studiourile teritoriale, e.t.c.. Lipsa unui astfel de proiect, inclusiv la nivelul comisiilor pentru cultură din Senat şi Camera deputaţilor, anunţă această insolvenţă ca fiind, din start, un dezastru, pe bani publici.

Aşadar, Televiziunea Română se îndreaptă nu doar spre faliment ci şi spre dezmembrare, mulţumită actualei majorităţi politice din Parlament care s-a impus şi în consiliul de administraţie al televiziunii. Amintesc membrilor consiliului de administraţie al T.V.R. faptul că marţi, 29 martie, a.c., ministrul de externe a informat Parlamentul României în legătură cu o alertă referitoare la situaţia Televiziunii Române, la nivelul Consiliului Europei, care vizează pachetul de amendamente la Legea 41/1994 care ar putea duce T.V.R. în situaţia de insolvenţă. Liantul acestei perfide propuneri este practicianul în insolvenţă Remus Borza, un apropiat al actualei majorităţi parlamentare.

Într-un articol publicat recent, Remus Borza transmite, în mod fals, informaţia conform căreia ar exista un consens politic pentru ca el să fie propus administrator judiciar al T.V.R. Dincolo de faptul că este un neadevăr, această declaraţie are scopul unic de a constrânge membrii consiliului de administraţie al T.V.R., fiind, totodată, un avertisment pentru cei care ar îndrăzni să nu susţină insolvenţa, respectiv numirea lui ca administrator judiciar. (economica.net)

În acest context apare şi miza majorităţii din consiliul de administraţie al T.V.R., respectiv numirea unui preşedinte-director general care să ceară şi să susţină intrarea în insolvenţă, după modificarea legii 41/1994 care reglementează funcţionarea televiziunii, modificare propusă de parlamentarii PSD şi ALDE.

Conform art. 57, alin. 1 şi 2 din Noul Cod al Insolvenţei, în cazul T.V.R., consiliul de administraţie este cel care desemnează administratorul judiciar; adică majoritatea politică desemnată recent de către Parlament.

Apropierea lui Remus Borza de fostul prim-ministru al României este de notorietate. În acelaşi mod se poate înţelege şi insistenţa preşedintelui Senatului ca T.V.R. să intre în insolvenţă. La fel de cunoscută – dar ignorată – este şi condamnarea penală a lui Remus Borza la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea de infracţiuni privind conflictul de interese – 34 acte materiale, în exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

Această condamnare presupune ca la nivelul UNPIR (Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România) să existe consecinţe, conform Ordonanţei de Urgenţă 86 din 2006, completată de Legea 255 din 2013, art. 85, prin care să se suspende – sau să se elimine – prezenţa lui Remus Borza din tabloul practicienilor în insolvenţă.

În mod abuziv, respectarea prevederilor art. 36, lit. “h” din OUG 86 din 2006 a fost ignorată de către Consiliul Naţional de Conducere al UNPIR care, în data de 4 decembrie 2015, emite decizia 12/2015, prin care stabileşte faptul că hotărârea instanţei supreme nu este suficientă nici măcar pentru suspendarea lui Remus Borza din rândul practicienilor în insolvenţă, deşi Înalta Curte a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În plus, această decizie este nelegitimă deoarece a fost adoptată în lipsa avocatului Gheorghe Piperea, Prim vicepreşedinte UNPIR.

Intrarea în insolvenţă a Televiziunii publice, cu ajutorul iniţiativei legislative semnată de parlamentarii PSD şi ALDE, cu sprijinul condamnatului penal Remus Borza, echivalează cu legalizarea cenzurii şi a destructurării T.V.R., inclusiv vinderea bucată cu bucată a patrimoniului televiziunii publice."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus