Skip to main content

Parlamentul decide mâine dacă Monica Ghiurco va conduce TVR

 
Parlamentul decide mâine dacă Monica Ghiurco va conduce TVR
Monica Ghiurco

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului se întruneşte, mâine, de la ora 18.00, pentru a vota asupra propunerii ca Monica Ghiurco, nominalizată de Consiliul de Administraţie al SRTv preşedinte-director general, să preia conducerea Televiziunii publice, scrie News.ro.

La ora 14.00, Monica Ghiurco va fi audiată în Comisiile reunite de Cultură ale celor două Camere, înaintea votului din plen. Şedinţa Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată pentru ora 18.00.

Publicitate

Monica Ghiurco, reprezentantul angajaţilor în Consiliul de Administraţie, a fost votată de membrii CA pentru funcţia de preşedinte director general al TVR. La întâlnirea celor 13 membri ai Consiliului de Administraţie al TVR, Monica Ghiurco, reprezentantul angajaţilor în CA al televiziunii publice, a primit 7 voturi.

Pentru acelaşi post a candidat şi Irina Radu, numită de PSD în Consiliul de Administraţie al TVR şi fost preşedinte-director interimar al instituţiei, care a primit şase voturi.

Miercurea trecută, alegerea unui nou preşedinte director general al TVR de către membrii CA a fost amânată pentru o săptămână, aşteptându-se revenirea în ţară a reprezentantului UDMR, care era în străinătate. Membrii CA al TVR au cerut comisiilor parlamentare de cultură să găsească o soluţie legală, în condiţiile în care s-a înregistrat de două ori paritate la vot pentru preşedintele director general al televiziunii publice, prima dată candidând Radu Carp (PNL) şi Doina Gradea (PSD), iar a doua oară Monica Ghiurco (angajaţii TVR) şi Doina Gradea (PSD).

În cele două runde de vot s-au înregistrat câte şase voturi pentru fiecare candidat, în condiţiile în care reprezentantul UDMR lipsea.

Noul Consiliu de Administraţie al TVR este format din Irina Radu, Doina Gradea, Alfred Bulai, Oana Stănciulescu, Radu Carp, Debreczeni Hajnal , Ruxandra Garofeanu, Cristian Hadji Culea, Raico Cornea, Christel Ţopescu, George Orbean, Teodor Gabriel Giurgiu, Monica Ghiurco. Monica Ghiurco este a doua propunere pentru ocuparea acestei funcţii, după ce plenul Parlamentului a respins numirea lui George Orbean în funcţie.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu