Skip to main content

PNL contestă votul plenului în privinţa alegerii Monicăi Ghiurco la şefia TVR

 
Alina Gorghiu. Foto: evz.ro
Alina Gorghiu. Foto: evz.ro

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, astăzi, că votul privind alegerea Monicăi Ghiurco în funcţia de preşedinte director general al TVR, din şedinţa de luni a plenului reunit, a fost valid, iar liberalii au depus o contestaţie, la Biroului permanente reunite, prin care cer ca Parlamentul să dea o hotărâre privind validarea acestei decizii, relatează News.ro.

Publicitate

”Votul pentru alegerea conducerii TVR a fost unul valabil exprimat, în condiţii de cvorum”, a spus Alina Gorghiu, adăugând că liberalii au depus o informare la Birourile reunite ale Parlamentului, prin care cer să se ia act că votul a fost perfect valabil.

Alina Gorghiu a explicat că există două condiţii pentru validarea unui vot: condiţia de cvorum, întrunit prin apelul nominal, şi cea de-a doua, ca jumătate plus unu din cei prezenţi în sală să voteze pentru această candidatură.

”S-a îndeplinit şi această a doua condiţie, au fost peste 194 de voturi, astfel că votul a fost valabil”, a spus Gorghiu.

Ea a menţionat că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, este nevoie de majoritate simplă pentru adoptarea unei astfel de hotărâri, şi nu de o majoritate calificată.

”Este fix o problemă Dan Şova, şi nu avem o problemă din punctul de vedere al adaptării, ajustării Regulamentului celor două Camere”, a precizat ea.

”Trebuie doar să se ia act şi nu mai e necesară nicio reluare a procedurii, în plen. Trebuie să se constate că lucrurile sunt regulamentar îndeplinite”, a mai declarat copreşedintele PNL.

Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române se reuneşte, în această după-masă, începând cu ora 16.30, la sediul SRTV, pentru a supune la vot o nouă propunere de preşedinte director general.

CONTEXT. Luni, plenul reunit a respins cea de-a doua propunere a Consiliului de Administraţie al TVR, Monica Ghiurco, pentru funcţia de preşedinte-director general al televiziunii publice. Aceasta nu a obţinut în plenul celor două Camere numărul necesar de voturi pentru numirea în funcţie, anume 272.

Monica Ghiurco primise, în prealabil, aviz negativ din partea Comisiilor de Cultură reunite ale Parlamentului. Monica Ghiurco, reprezentant al angajaţilor în CA, este a doua propunere de PDG pe care membrii Consiliului au înaintat-o Parlamentului, după ce George Orbean, numit de guvern în CA, a fost respins de plen.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus