Skip to main content

PRESA DE AZI. Adevărul: "Popi în politică, deşi Sinodul a pus interdicţie"

 
PRESA DE AZI. Adevărul: "Popi în politică, deşi Sinodul a pus interdicţie"

Preţul unei excursii în "iadul radioactiv" de la Cernobîl, influenţa interlopului Fane Spoitoru şi interdicţia pusă de Sinod popilor de a intra în politică se numără printre subiectele presei de astăzi.

Publicitate

"Mai mulţi preoţi din ţară au anunţat că s-au decis sau că intenţionează să candideze pentru un post de consilier local, judeţean sau de primar, fie ca independenţi, fie din partea unor partide. Şi asta chiar dacă îşi vor pune în cap Sinodul", scrie ziarul Adevărul în deschiderea ediţiei de astăzi, într-un articol intitulat "Popi în politică, deşi Sinodul a pus interdicţie".

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte ale presei de astăzi.

România liberă: "O excursie în 'iadul radioactiv' costă 300 de dolari". Pe 26 aprilie 1986 avea loc unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria omenirii: ­explozia centralei ­nucleare de la Cernobîl. De circa zece ani, se organizează la faţa locului aşa-zisul ”turism negru”, unde peisajul a rămas neschimbat, parcul de distracţii fiind atracţia principală a micuţei localităţi ucrainene.

Jurnalul Naţional: "Cod roşu - epidemie de sărăcie". 1 din 5 români supravieţuieşte şi aproape jumătate se află în risc de sărăcie. 250.000 de copii se culcă în fiecare seară flămânzi, iar cifrele alarmante nu se opresc aici. Singurele explicaţii pentru sărăcia profundă rămân corupţia şi incompetenţa. JN demarează începând de azi o campanie în care arată că sărăcia este rareori o alegere.

Evenimentul Zilei: "O dilemă care macină clasa politică românească. Băsescu a fi sau a nu fi primar". Tot mai multe surse politice susţin că fostul preşedinte Traian Băsescu se pregăteşte să-şi anunţe, în ultimul moment, candidatura la Primăria Bucureştiului. PMP are candidaţi la toate sectoarele, dar nu şi-a anunţat intenţiile la Primăria Generală.

Libertatea: "Cât de influent putea să fie interlopul? Şefii de la rutieră l-au onorat pe Fane Spoitoru". Adjunctul şefului Brigăzii Rutiere Bucureşti, comisarul-şef Valentin Dragomir, a organizat personal şi în ziua sa liberă traseul cortegiului funerar al temutului infractor.

Click!: "Crimă înfiorătoare într-un sat de lângă Sibiu. Şi-au fiert băieţelul 12 ore în sodă caustică!"

Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus