Skip to main content

CNA a aprobat difuzarea a trei spoturi realizate de MAI privind legislaţia electorală

 
CNA a aprobat difuzarea a trei spoturi realizate de MAI privind legislaţia electorală

Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat în şedinţa de astăzi difuzarea de către televiziuni a trei spoturi realizate de Ministerul Afacerilor Interne privind legislaţia electorală în contextul alegerilor locale care vor avea loc pe 5 iunie.

Publicitate

Unul dintre spoturile campaniei "Tu votezi. MAI te informează" vorbeşte despre ilegalitatea fotografierii sau filmării buletinului de vot. Altul priveşte oferirea de bunuri sau alte foloase, fapte de asemenea interzise de lege. Iar cel de-al treilea vorbeşte despre valabilitatea actului de identitate al personei care doreşte să-şi exercite dreptul la vot.

Decizia de astăzi a Consiliului vine în contextul în care în urmă cu o şedinţă acelaşi for a decis interzicerea a două spoturi realizate de MAI deoarece acestea nu erau în concordanţă cu legea alegerilor.

Marius Tache, director de comunicare al MAI:

„Tipul acesta de spoturi realizăm în fiecare campanie electorală. Noi am făcut o analiză asupra campaniei pentru alegerile locale precedente şi au observat că cele mai frecvente situaţii care ne-au fost sesizate au fost despre votul multiplu şi oferirea de bunuri, precum şi încălcarea confidenţialităţii votului.”

CNA a aprobat în unanimitate solicitarea Ministerului Afacerilor Interne. La şedinţa CNA de astăzi participă următorii membrii: Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu si Gabriel Tufeanu

CONTEXT. În şedinţa trecută, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis intrarea în legalitate a două dintre cele trei spoturi ale campaniei "Tu votezi. MAI te informează", după cum a relatat Mediafax. Forul audiovizual a constatat că acestea nu sunt în concordanţă cu legea alegerilor. Intrarea în legalitate echivalează cu interzicerea de la difuzare a respectivelor spoturi. Mai multe detalii despre problemele spoturilor interzise de CNA, Pagindemedia.ro a scris AICI.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus