Skip to main content

Discovery lansează emisiunea Turist cu buget zero

 
Discovery lansează emisiunea Turist cu buget zero

Discovery Channel lansează duminică emisiunea Turist cu buget zero ce va avea premiera de la ora 20.00. Rob Greenfield, aventurier şi ecologist, face echipă cu regizorul James Levelle în noul program filmat în America de Sud.

"Turist cu buget zero este o incursiune dură și plină de forță într-o filosofie de viață care demonstrează că omenia și compasiunea pot depăși orice bariere culturale.

Rob Greenfield și James Levellepornesc împreună în această aventură, fără niciun ban și niciun plan, doar cu intenţia de a trăi o experiență memorabilă pe parcursul unei călătorii din Brazilia până în Panama", spun reprezentanții Discovery Channel.

Publicitate

Despre noua emisiune de la Discovery Channel

Propunându-și să străbată un traseu de 9000 km, traversând șapte țări fără să aibă un ban în buzunar, Greenfield își unește eforturile cu Levelle.  Fiecare zi este o nouă provocare, în încercarea de a-și găsi hrană, adăpost și mijloace de transport, chiar și atunci când sunt tentaţi să se oprească, să se relaxeze și să se bucure de peisajele din jur.

De la gătit, făcut curat și lucrat în construcții ca să-și câștige hrana și adăpostul, până la nopți petrecute sub cerul liber, la marginea drumului sau prin popasuri pentru camioane, Rob și James nu se dau în lături de la nimic ca să-și poată continua călătoria.

Ei ajung chiar să lucreze ca văcari la o fermă de gaucho și să descopere o comunitate secretă de menoniți.

 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu