Skip to main content

Finala concursului Eurovision 2016 este difuzată de YouTube

 
Finala concursului Eurovision 2016 este difuzată de YouTube

Finala concursului Eurovision 2016, ce va fi difuzată de platforma online YouTube, poate fi urmărită în această seară începând de la ora 22.00 (ora României, n.r.), scrie News.ro.

Publicitate

De asemenea, concursul poate fi urmărit şi pe site-ul eurovision.tv. Artişti din 26 de ţări vor urca pe scenă.

Este pentru prima oară când România, prezentă în finala competiţiei în fiecare an după introducerea în 2008 a sistemului ce include două semifinale, nu va participa la eveniment, din cauza datoriilor acumulate de TVR.

Finala concursului Eurovision se desfăşoară la Globe Arena din Stockholm. Show-ul va fi prezentat de cântăreţul Måns Zelmerlöw - care a câştigat pentru Suedia ediţia din 2015 a concursului, cu piesa ”Heroes” - şi Petra Mede.

Organizatorii au anunţat pentru acest an şi un invitat surpriză: este vorba de celebrul cântăreţ american Justin Timberlake, care va susţine un recital pe scena concursului Eurovision 2016.

După transmisiunea în direct, toate spectacolele susţinute de cei 26 de finalişti vor fi publicate pe canalul de YouTube, care are peste un milion de abonaţi şi a primit premiul YouTube Gold Play Button.

Primii 12 finalişti care vor urca pe scenă vor fi: Belgia, Cehia, Olanda, Azerbaidjan, Ungaria, Italia, Israel, Bulgaria, Suedia, Germania, Franţa şi Polonia. În concurs vor urma: Austria, Cipru, Serbia, Lituania, Croaţia, Rusia, Spania, Latvia, Ucraina, Malta, Georgia, Austria, Marea Britanie şi Armenia.

Câştigătorul va fi ales în urma voturilor exprimate de telespectatorii şi juriile de specialitate din cele 42 de ţări participante în acest an la Eurovision. În fiecare an, ţara gazdă şi alte cinci state - Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie -, care au statut de membru fondator al EBU, sunt calificate în mod automat în finala competiţiei.

CONTEXT. European Broadcasting Union (EBU) a anunţat, pe 22 aprilie, că România nu mai are dreptul de a participa la Eurovision 2016, din cauza datoriilor neplătite de televiziunea publică. Ca urmare a retragerii serviciilor de membru de la TVR, după neplata datoriilor, televiziunea nu va avea acces la semnalul transmis de la Stockholm, şi, astfel, nu va putea difuza Eurovision Song Contest 2016.

Televiziunea Română trebuie să plătească către EBU o datorie totală de 16 milioane de franci elveţieni. România ar fi trebuit să fie reprezentată la Eurovision 2016 de Ovidiu Anton, cu piesa ”Moment of Silence”.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iche Iche
    Pentru mine e un mister ce au facut cei de la EBU. Ok, nu il mai lasau sa participe pe al nostu. Macar puteau sa lase Pro-ul daca nu Tvr-ul sa transmita, din moment ce ei transmit free pe YouTube

Trimite un comentariu

sus