Skip to main content

Încă o vedetă părăseşte serialul Anatomia lui Grey. Lista starurilor care au ieşit din distribuţie

 
Încă o vedetă părăseşte serialul Anatomia lui Grey. Lista starurilor care au ieşit din distribuţie

După plecare lui Patrick Dempsey (Derek) şi a Sandrei Oh (Cristina) a venit rândul unei alte vedete să părăsească serialul Anatomia lui Grey, care are în pregătire sezonul cu numărul 13.

Publicitate

După zece ani, actriţa Sara Ramirez, care a interpretat rolul doctorului Callie Torres din sezonul doi, părăseşte serialul Anatomia lui Grey, potrivit HollywoodReporter. Actriţa nu va mai juca în cel de-al trisprezecelea sezon a dramei americane, produsă de Shonda Rhimes.

"Sunt profund recunoscătoare pentru cei zece ani petrecuţi în familia Anatomia lui Grey, difuzat de ABC. Acum voi lua o binemeritată pauză. A fost incredibil să lucrez pentru Shonda şi cu siguranţă vom continua discuţiile pentru o altă colaborare", a declarat Ramirez.

Între timp, Pompeo (Meredith, Chandra Wilson (Bailey), James Pickens Jr. (Richard) şi Justin Chambers (Alex) şi Kevin McKidd (Owen) continuă renegocierile pentru sezonul 13. Surse ale HollywoodReporter au declarat că se aşteaptă ca toţi să se întoarcă în noua producţie din seria Anatomia lui Grey.

Ramirez este ultima plecată dintr-o distribuţie din care au ieşit şi ale vedete ale serialului. Sezonul trecut, Patrick Dempsey (Derek) a fost "ucis" de creatorii serialului. De asemenea, Sandra Oh (Cristina) a părăsit platourile de filmare la finalul sezonului zece.

Printre actorii care au mai ieşit din distribuţia serialului se numără Katherine Heigl, care a jucat rolul lui Izzie Stevens (a plecat în sezonul 6), Brooke Smith care a interpretat-o pe Dr. Erica Hahn (a intrat în sezonul 4 şi a ieşit în sezonul 7) şi Eric Dane care l-a întruchipat pe Dr. Mark "McSteamy" Sloan (a intrat în sezonul 2 şi a plecat în sezonul 9).

Având în vedere declaraţia producătorului Rhimes şi a actriţei Ramirez, precum şi modul în care se termină sezonul 12, uşa pare să fie deschisă pentru posibile reveniri ale celei care a interpretat zece ani personajul Callie Torres.

GALERIE FOTO.

  • T.R. Knight
  • Tina Majorino
  • Sara Ramirez
  • Tessa Ferrer (Leah) and Gaius Charles (Shane)
  • Kate Walsh
  • Katherine Heigl
  • Kim Raver's Teddy Altman
  • Loretta Devine
  • Sandra Oh
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Vrem şi noi audiențele de aseară cu dezbaterea electorală de pe Antena 3. Mulțumim

Trimite un comentariu

sus