Record de vizualizări. În doar 24 de ore, promo-ul pentru Frumoasa şi Bestia (The Beauty and the Beast) a înregistrat mai multe afişări decât Războiul Stelelor: Trezirea forţei.
Trailerul filmului, care o are pe Emma Watson în distribuţie, a fost urmărit într-o singură zi de 91,8 milioane de ori, poziţionându-se peste ultimul Star Wars, care a avut în 24 de ore 88 de milioane de vizualizări, în 2014, scrie Hollywood Reporter.
Fillmul marca Disney, este un remake după musicalul animat lansat în 1991 care a primit două premii Oscar. Producţia îi are în distribuţie pe Emma Watson şi pe Dan Stevens, dar şi pe Ian McKellen, Emma Thompson, Kevin Kline, Luke Evans, Josh Gad, Ewan McGregor, Stanley Tucci şi Gugu Mbatha-Raw.
Filmul este programat să fie lansat în martie 2017.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii