Skip to main content

PRESA DE AZI. Caţavencii, despre referendumul din Marea Britanie: Brexshit

 
PRESA DE AZI. Caţavencii, despre referendumul din Marea Britanie: Brexshit

PRESA DE AZI. Ce pun azi ziarele pe prima pagină? Efectele ajutoarelor sociale în Adevărul, Brexitul în publicaţiile de satiră, "shopping la Interne", pe prima pagină din Jurnalul Naţional, şi atacul Guvernului Cioloş la adresa deciziilor controversate luate de liderii partidelor politice, pe coperta România liberă. 

Publicitate

Brexitul este ironizat în săptămânalul Caţavencii. Angela Merkel apare în rol de suverană a Uniunii Europene în bula de pe prima pagină a ziarului de satiră

"Britanicii s-au scremut la referendum, iar astăzi Europei nu-i miroase a bine. Brexshit", titrează săptămânalul de satiră. 

"Nigela Merkel se înscăunează în tronul de suveran al Imperiului Unit al Europei şi al Germaniei de Nord", explică bula de pe coperta ziarului.

Ziarul Kamikaze îi ironizează pe Donald Trump, Boris Johnson (liderul campaniei pro-Brexit), Vladimir Putin şi Marine Le Pen (lider al partidului francez de extremă-dreapta) prin titlul "Te pui cu blondele?".

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte ale presei de astăzi. 

Adevărul: "Efectele ajutoarelor sociale: 'Nu găsesc un om care să muncească'". Ion Izvoranu, un localnic din comuna Racşa - Satu mare, s-a întors în România, după 14 ani de stat în Anglia. Bărbatul şi-a investit banii într-o fermă, dar afacerea nu merge, pentru că nu găseşte oameni care să vrea de lucru. 

Evenimentul zilei: "Nimeni nu ştie care este averea României". După Revoluţie, avuţia României era evaluată la aproape 4.000 de miliarde de lei vechi. Din 1990 nu s-a mai găsit cineva care să ţină evidenţa bogăţiei naţionale.

Jurnalul Naţional: "Shopping la Interne: 15 milioane de lei pentru maşini şi autobuze".

România liberă: "Guvernul Cioloş iese la atac". Miniștrii cabinetului condus de Dacian Cioloș au început, în ultima perioadă, să atace deciziile controversate luate de liderii partidelor politice: contractele preferențiale, dezincriminarea conflictului de interese, pensiile speciale pentru aleșii locali.

Rubrica Presa de azi este realizată cu susținerea companiei de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secțiunea Presa de azi (click foto):

 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu