Skip to main content

Filmările de la noua emisiune prezentată de Jeremy Clarkson vor începe în iulie, în Africa de Sud

 
Filmările de la noua emisiune prezentată de Jeremy Clarkson vor începe în iulie, în Africa de Sud

Filmările de la noua emisiune prezentată de Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May, foştii prezentatori ai show-ului Top Gear, vor începe în iulie, în Africa de Sud, scrie News.ro, care citează bbc.com.

Publicitate

Primul episod al acestei emisiuni, care se va intitula ”The Grand Tour” şi este produsă de Amazon Prime, va fi filmat în oraşul sud-african Johannesburg.

The Grand Tour marchează revenirea pe micile ecrane a foştilor prezentatori de la Top Gear, după ce Jeremy Clarkson a fost concediat de BBC în 2015.

Emisiunea The Grand Tour va fi lansată pe serviciul premium al platformei online Amazon în toamna acestui an. Fiecare dintre episoadele sale va fi turnat într-o ţară diferită.

Fotografiile publicate deja pe pagina de Facebook a noii emisiuni arată că show-ul va ajunge în ţări precum Portugalia, Germania, Barbados şi în câteva regiuni din Africa de Nord.

În 2015, Jeremy Clarkson a fost suspendat şi apoi concediat de BBC, după ce l-a agresat fizic pe Oisin Tymon, unul dintre producătorii emisiunii ”Top Gear”. Richard Hammond şi James May au demisionat la scurt timp după aceea.

Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May au fost înlocuiţi de BBC în calitate de prezentatori ai emisiunii ”Top Gear” de Chris Evans - un cunoscut prezentator de radio - şi Matt LeBlanc - unul dintre protagoniştii serialului ”Prietenii tăi/ Friends”.

Alături de Chris Evans şi Matt LeBlanc, noul sezon al emisiunii ”Top Gear” îi are în rândul coprezentatorilor, printre alţii, pe pilotul german de curse Sabine Schmitz, Eddie Jordan - un celebru pilot de Formula 1 - şi jurnalistul specializat în automobilism Rory Reid.

Noul sezon al emisiunii ”Top Gear” a debutat pe micile ecrane duminică seară cu audienţe mult mai mici faţă de ultimul sezon cu Jeremy Clarkson.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Jeremy Salam Jeremy Salam
    Spre deosebire de Buzdugan, Clarkson nu este doar rasist, dar uraste si romanii. Vreau sa stiu tot ce face Clarkson, asa e deontologic.
  • silvia silvia
    Dar audientele zilnice de ce-ar fi interesante? Cui ii pasa?
  • Iuli Iuli
    cui ii pasa???
    Dati naiba audientele zilnice, nu stiri neinteresante.

Trimite un comentariu

sus