Skip to main content

Plasa de stele cu Dan Negru revine la Antena 1. Fantastic show începe luna viitoare

 
Plasa de stele cu Dan Negru revine la Antena 1. Fantastic show începe luna viitoare

ACTUALIZARE. Noul show Plasa de stele va avea şi un juriu format din Lidia Buble, Cătălin Bordea şi Dorian Popa. Aceştia vor avea rolul de a-i alege pe cei mai buni farsori ai fiecărei ediţii, potrivit oficialilor Antenei 1.

Publicitate

Emisiunea Plasa de stele revine la Antena 1 după trei ani de zile cu un format uşor schimbat. Show-ul care va fi prezentat de Dan Negru va intra pe post la începutul lunii viitoare, în perioada finalei de la Campionatul European de Fotbal.

Tot în luna iulie, Antena 1 va lansa şi Fantastic Show, o producţie de divertisment, în care două echipe de vedete se vor duela în probe de muzică şi amuzante.

Despre schimbarea de format de la Plasa de stele

Emisiunea se va axa pe farse, la fel ca în trecut, doar că acum oamenii obişnuiţi vor fi ţintele păcălelilor şi nu vedetele. Celebrităţile vor fi cele care vor organiza altături de echipa Antenei 1 momentele care vor intra în emisiune. Show-ul prezentat de Dan Negru a fost lansat pentru prima oară de Antena 1 în 2010.

Despre Fantastic show

Producţia va fi prezentată de Florin Ristei, câştigătorul celui de-al treilea sezon al X Factor, iar cele două echipe de duelişti, cea roşie şi cea verde, vor fi conduse de Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu.

Show-ul va avea şi un juriu, format din cinci membri din public, care vor aprecia “la plăcere” anumite probe pe care cele două echipe le vor avea de trecut.

“Duetul popular”, “Traduceri muzicale”, “Karaoke cu… cuvinte”, “Paharele cu masa rotundă”, “Alfabetul” sau “Ruleta imitatorilor” sunt doar câteva dintre cele 11 probe în care se vor duela cei şase din platou.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marian marian
    PLASA DE PRINS MUSTE . O CARICATURA DE EMISIUNE , APARE UR................ DE NEGRU
  • unu unu
    alta emisiune cu hahaiala. oare Dan Negru nu s-a saturat sa fie clovnul antenei spunand ca face divertisment? sint convins ca poate mai mult
  • Iuli Iuli
    "Plasa de stele" nu mai este in grila Antenei 1 din 2013, nu de un an

Trimite un comentariu

sus